Specialistii ANPC sustin ca masura de etichetare a produselor de tip material finit din alimentatia publica a fost luata in beneficiul consumatorilor, astfel incat acestia sa ia decizia in cunostinta de cauza cand aleg un produs.
„ANPC a analizat, in mai multe liste ale felurilor de mancare servite de unitati de alimentatie publica, ingredientele, materiile prime, precum si produsele finite, in functie de informatiile furnizate de etichetele fiecareia sau de mentiunile din meniu.
Concluzia specialistilor ANPC a fost una singura, in beneficiul consumatorilor: daca, in conformitate cu Regulamentul UE nr. 1169/2011, exista obligativitatea prezentarii tuturor datelor legate de ingredientele produselor alimentare si valorile lor nutritionale, pe etichetele acestora, iar consumatorul le poate citi si cunoaste toate aceste detalii, atunci cand cumpara un produs din magazin, tot asa este normal sa se regaseasca acelasi tip de informatii care sa descrie un preparat culinar servit intr-o locatie de alimentatie publica.
Cu atat mai mult cu cat, in alimentatia publica, operatorul economic achizitioneaza produse sau materii prime pe a caror eticheta sunt stipulate aceste informatii, dar consumatorul este privat de dreptul de a le cunoaste, produsul nefiindu-i servit cu ambalaj, desigur.
Citeste si: Pesta porcina: inca o lovitura pentru Smithfield. 40.000 de porci vor fi eutanasiati
In acest fel, prin afisarea in lista meniu a acestor date despre produs, consumatorii pot lua decizia in cunostinta de cauza, atunci cand aleg, intr-o astfel de unitate, un produs sau altul”, se arata intr-un comunicat al ANPC, in care institutia explica de ce a luat masura detalierii etichetei preparatului finit in alimentatia publica.
In acest context, reprezentantii ANPC dau exemplul parintilor, care din ce in ce mai des iau decizia de a citi cu atentie eticheta produsului pe care il aleg pentru a-l cumpara si evita din ce in ce mai insistent sa achizitioneze produse alimentare care au un aport crescut de aditivi si alte produse chimice.
„De aceea, este imperios necesar ca, in acest context, ei sa aiba acces si la informatiile corespondente ale produselor finite din unitatile de alimentatie publica, pentru a putea comanda, stiind exact ce vor manca.
Asa cum am intalnit si operatori economici foarte atenti la ingredientele si materiile prime folosite, in sensul utilizarii unora cu eticheta curata, am considerat ca ANPC are nu numai o obligatie morala de a se asigura ca decizia pe care o vor lua, de acum, consumatorii, va fi pe baza informatiilor clare, in ceea ce priveste alimentatia publica”, afirma specialistii Autoritatii.
ANPC explica in comunicat prevederile Ordinului nr.201/2022 privind furnizarea de informatii la comercializarea produselor finite/mancarurilor furnizate de unitatile de restauratie colective.
Astfel, unitatile cu vanzare directa si/sau la distanta, carora li se aplica prevederile Ordinului nr.201/2022, fara a se limita, sunt: restaurante (clasice, specializate, cantine-restaurant, cu autoservire etc.), braserii, pizzerii, berarii, baruri, cafenele, fast-food inclusiv drive-in, unitati tip bufet, rotiserii, unitati cofetarie, patiserie, ceainarii, terase/gradini de vara, unitati pentru organizare evenimente.
Potrivit sursei citate, prin acest Ordin se indica: cantitatea ingredientelor compuse constituente ale unui fel de mancare (ex: muschiulet de porc – 140g, cu garnitura de orez cu legume – 140g [orez, apa, legume – 30g (morcov, dovlecel, ardei gras, in cantitati variabile), ulei vegetal, sare, potentator de aroma: glutamat de sodiu]); aditivii se inscriu in lista ingredientelor cu denumirea categoriei (ex: acidifiant, etc.) urmata de codul de numeric UE (ex: E 330) sau denumirea specifica (ex: acid citric).
Astfel, ca exemplu: acidifiant – E 330 sau Acidifiant – acid citric; potentator de aroma: E621 sau potentator de aroma: glutamat de sodiu. ANPC mentioneaza ca lista aditivilor se regaseste in Regulamentul (CE) nr.1333/2008 privind aditivii alimentari.
De asemenea, conform ordinului mentionat, trebuie indicata declaratia nutritionala, care trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente: valoarea nutritionala exprimata in Kj si kcal, cantitatile de grasimi exprimate in grame, de acizi grasi saturati exprimata in grame, de zaharuri exprimata in grame si de sare exprimata in grame. In cazul in care se extinde numarul elementelor nutritionale inscrise, se va inscrie declaratia nutritionala completa, respectiv: valoarea energetica exprimata in Kj si Kcal, cantitatea de grasimi exprimata in grame, cantitatea de acizi grasi saturati exprimata in grame, de glucide exprimata in grame, zaharuri exprimata in grame, proteine exprimata in grame, sare exprimata in grame.
Pentru calculul declaratiei nutritionale se au in vedere prevederile art 31 din Regulamentul (UE) nr.1169/2011 privind informarea consumatorilor, astfel: valoarea energetica se calculeaza utilizand factorii de conversie enumerati in anexa XIV, valoarea energetica si cantitatile de nutrienti mentionate se refera la produsele alimentare astfel cum sunt vandute.
Dupa caz, se pot furniza informatii cu privire la produsul alimentar dupa preparare, cu conditia sa fie oferite instructiuni de preparare suficient de detaliate, iar informatiile sa se refere la produsul alimentar gata pentru consum.
Totodata, valorile declarate trebuie sa fie valori medii care se bazeaza, dupa caz, pe urmatorii factori: analiza produsului alimentar efectuata de producator; un calcul efectuat pe baza valorilor medii cunoscute sau reale ale ingredientelor utilizate; un calcul efectuat pe baza unor date general stabilite si acceptate.
ANPC precizeaza ca trebuie indicate componentele cu efecte alergene, conform prevederilor Ordinului nr. 163/2021 pentru furnizarea de informatii privind prezenta unor substante sau produse care pot cauza alergii sau intoleranta in produsele alimentare neambalate, precum si produsele provenite din produse congelate.
Potrivit sursei citate, in conformitate cu prevederile Ordinului nr.201/2022 „informatiile trebuie sa fie inscrise intr-un loc vizibil, usor accesibil, lizibil, de nesters si care sa nu fie ascunse de alte materiale scrise sau fotografice, langa produs, pe un panou/meniu”.
Pentru asigurarea informarii consumatorilor la vanzarea directa (inclusiv unitatile drive-in), se utilizeaza listele meniu, dar pot fi folosite si sistemele digitale de afisare prin panouri/ecrane, precum si codul QR, iar personalul de deservire trebuie sa asigure informarea consumatorilor ca urmare a solicitarii acestora.
La vanzarea la distanta, informatiile trebuie sa se regaseasca atat pe website-ul operatorului economic, cat si pe eticheta de pret sau ambalajul de transport.
De asemenea, la comenzile plasate telefonic, in cazul in care consumatorul nu poate accesa website-ul operatorului economic, acesta trebuie sa raspunda la solicitarile consumatorului privind informatiile despre produs.