Fundația World Food Prize și-a desemnat câștigătorii pe anul 2013, respectiv Marc Van Montagu din Belgia, Mary-Dell Chilton și Robert T. Fraley din Statele Unite.

Cei trei laureați au fost distinși cu acest premiu pentru activitatea lor de pionierat în domeniul biotehnologiei. Fiecare dintre cei trei a condus cercetări moleculare privind modul în care bacteriile din plante pot fi adaptate pentru a deveni o unealtă prin care să fie modificate genetic celulele plantelor. Rezultatele muncii lor se vede în culturile cu organisme modificate genetic. De exemplu, un procent de aproximativ 90% din porumbul, soia și bumbacul cultivate în Statele Unite este obținut din semințe modificate genetic.

Dacă în privința primilor doi laureați nu există obiecții, organizațiile care militează pentru protecția mediului acuză guvernul american că decernarea premiului lui Robert T. Fraley, care este vicepreședintele și șeful departamentului tehnologic din compania Monsanto, reprezintă un semnal negativ cu privire la viitoarele măsuri pe care autoritățile americane le vor lua referitor la folosirea organismelor modificate genetic în agricultură.

Ambasadorul Kenneth M. Quin, președintele Fundației, a declarat, cu puțin timp înainte de anunțul privind laureații din 2013, că cel puțin unul dintre numele de pe listă va genera controverse, notează cattlenetwork.com.

Marc Van Montagu este fondatorul și președintele Institutului de Cercetări în domeniul biotehnologii plantelor de la Universitatea Ghent din Belgia. Mary-Dell Chilton este unul dintre fondatorii Syngenta, un alt gigant în domeniul organismelor modificate genetic și al produselor fitosanitare.

Acești cercetători își vor primi trofeele în cadrul unei gale ce va avea loc pe 17 octombrie. Cei trei vor împărți un premiu în valoare de 250.000 de dolari.

Tradiția World Food Prize (premiile mondiale pentru alimente, în limba română, n.r.) a fost începută în 1987 de laureatul premiului Nobel Norma E. Borlaug. Premiile se acordă persoanelor care, prin activitatea lor, îmbunătățesc calitatea, cantitatea și disponibilitatea alimentelor la nivel mondial. De multe ori, presa se referă la World Food Prize folosind sintagma „Nobelul pentru agricultură”.

Share on Facebook