Asociatia Profesionala a Ciobanilor (APC) a organizat o conferinta de presa in care membrii si-au prezentat nemultumirile crescatorilor de ovine si au dezbatut solutii practice pentru redresarea acestui sector, noteaza Agerpres.

Cei mai multi dintre oieri se simt nereprezentati in interesul lor legitim si acest lucru genereaza o stare de nemultumire si o resemnare in ceea ce priveste sectorul ovin in perspectiva noului exercitiu financiar 2021-2027, sustin organizatorii.

Romania, locul patru in UE la numarul de ovine si caprine detinute

In 2017, Romania s-a situat pe locul patru in randul statelor membre, dupa Regatul Unit, Spania si Grecia, la efectivele de ovine si caprine detinute, cu un total de 11,485 milioane de capete, releva datele Institutului National de Statistica (INS).

Cu exceptia anului 2010, aceste efective au inregistrat cresteri in fiecare an, in 2017 fiind consemnate cu 36,6% mai multe oi si capre fata de anul 2006.