Primăria Râmnicu Vâlcea intenționează să amenajeze, la piramidele de pământ din Goranu (Şiroaie), un muzeu.

Turiștii care își fac drum până la Goranu trebuie să străbată o potecă foarte puțin umblată, însă, ajunși la destinație, intră pe un tărâm de basm, pe care se manifestă un fenomen carstic unic în România. Sub forma unor turnuleţe de 80 m înălţime, piramidele oferă un peisaj neobişnuit, îmbinat cu zone de adâncituri de peste 10 m în versantul văii şi forme cu aspectul unor imense tuburi de orgă.

Deși este unic, acest obiectiv turistic nu este suficient promovat.

Pentru a crește numărul de turiști, primăria Râmnicu Vâlcea a demarat o serie de demersuri în scopul promovării acestui obiectiv turistic aflat la patru kilometri de centrul orașului.
„Am cerut Apavil să prindă în programul pe 2014 introducerea canalizării pe strada Islazului, urmată de asfaltare, astfel încât accesul la piramidele de pământ (Şiroaiele) din Goranu – obiectiv turistic natural insuficient promovat până în prezent – să fie facilitat, tot acolo urmând să se deschidă şi un muzeu. Până la investiţia finală, s-a dat dispoziţie DADP să menţină în această iarnă drumul deschis traficului auto prin aşternerea de balast. Este un fenomen carstic unic în România, aflat pe teritoriul municipiului şi insuficient promovat”, a declarat pentru Agerpres primarul Emilian Frâncu.

Rezervaţia naturală Piramidele de pământ din Valea Stăncioiului a fost declarată arie protejată în anul 2000. Ascunse de arbori și desiș și cunoscute şi ca Râpa Ciurii, „şiroirile” se află pe valea pârâului Stăncioi, într-un cadru natural impresionant. Pe o suprafaţă de 12 hectare, se întind o serie de piramide de pământ, formate în urma eroziunii diferenţiate în conglomerate slab cristalizate şi a apelor rezultate din ploi şi din topirea zăpezilor. Aceste piramide au fost descrise pentru prima dată de prof. universitar Gheorghe Niculescu, în anul 1957.

Share on Facebook