fonduri europene nerambursabile

Ministrul Oros: Romania are asigurat necesarul de consum, chiar daca productia de grau va fi scazuta

Facebook
Twitter

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat ca necesarul pentru consum al Romaniei va fi asigurat, chiar daca productia de grau inregistrata de tara noastra in acest an se va injumatati si a spus ca este prea devreme pentru a discuta despre o crestere a pretului painii.

„Este mult prea devreme sa spunem daca va creste pretul painii, deoarece conteaza ceea ce se intampla in Europa si la nivel mondial. In anii buni, cand a plouat productia de grau in Romania a fost de 7-8 chiar 9 milioane de tone de grau, iar noi consumam 2,5 milioane, maximum 3 milioane de tone. La porumb la fel, productia a fost de 14-15 milioane de tone, iar consumul maxim este 7 milioane de tone. Si daca productia s-ar injumatati, necesarul pentru consum al Romaniei ar fi asigurat”, a declarat Adrian Oros.

Adrian Oros: Sunt foarte multe stocuri

Ministrul a mai explicat ca, la ora actuala, exista contraste foarte mari in agricultura, in conditiile in care exista stocuri foarte mari la anumite produse, si recomanda cumparatorilor romani sa achizitioneze produse romanesti „ca aceste stocuri sa nu fie irosite si munca acestor tarani sa fie rasplatita”.

„Intr-adevar si in alti ani legumicultorii, care nu erau in cooperative prin care sa poata sa negocieze niste preturi in supermarketuri, isi vindeau mai greu marfa si in anul acesta s-a schimbat foarte mult comportamentul de cumparare. Sunt si aceste restrictii de circulatie, dar sunt si foarte multe stocuri, nu numai de legume ci si de produse lactate, de carne de pasare, de carne de vita si de fructe. Ce putem face noi ca aceste stocuri sa nu fie irosite si munca acestor tarani sa fie rasplatita? Putem sa facem doua lucruri simple si nu ne costa nimic: sa cautam si sa cumparam doar produse romanesti, iar copiiilor nostri, si acasa si la scoala, sa le spunem sa cumpere si sa consume doar produse romanesti si in cateva luni de zile toate magazinele vor cauta sa aiba pe rafturi doar produse romanesti. In paralel, statul va veni cu scheme de ajutor pentru a compensa aceste pierderi”, a explicat Oros.

De ce ar creste pretul painii daca Romania are suficiente stocuri de grau?

Intrebat care sunt cauzele pentru care pretul painii s-ar putea majora, in conditiile in care Romania are suficiente stocuri, ministrul a pus aceasta cauza pe seama modului in care este structurata agricultura si industria alimentara.

„Structura agriculturii romanesti si a industriei alimentare este de asa natura. Jocurile preturilor, mai ales la cereale, le fac marii traderi si marii fermieri, iar Guvernul Romaniei poate interveni doar prin Rezervele de Stat. De aceea am fost nevoiti sa oprim exporturile si de ai aduce la aceeasi masa pe acesti traderi, de a negocia cu ei, in asa fel incat sa ramana suficiente rezerve in Romania, sa avem paine si cereale, iar preturile sa nu creasca. Asta trebuie sa faca fiecare guvern, dar din pacate in timp s-a ajuns intr-o situatie in care dependenta este data de catre cativa agenti mari. Eu am spus inca de a inceputul mandatului meu ca sustin ferma de familie. Daca am avea cateva zeci sau cateva sute de mii de ferme de familie in Romania nu am mai avea aceste probleme si lucrurile le-am regla mult mai simplu si asupra calitatii si asupra cantitatii si asupra pretului. Incercam sa reparam lucrurile, asa cum le gasim incercam sa le dregem”, a mai spus ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Reamintim cititorilor ca Romania si-a suspendat exporturile de cereale, insa restrictia a fost ridicata dupa doar o saptamana, cu precizarea ministrului de interne ca tara noastra si-a asigurat necesarul de produse, astfel incat sa-si pastreze securitatea alimentara pana la urmatoarea recolta.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE