Ministrul Oros incurajeaza fermierii romani sa exporte ovine in Orientul Mijlociu si in Africa: „reprezinta mijloace de desfacere foarte importante”

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

In prezent, Romania dispune de efective foarte mari pentru export, iar acest potential trebuie valorificat, este de parere ministrul Agriculturii, Adrian Oros, in cadrul unor discutii cu membrii Comisiei pentru agricultura si dezvoltare rurala.

„Ministrul Adrian Oros s-a adresat europarlamentarilor romani, membri in Comisia pentru agricultura si dezvoltare rurala pentru sustinerea crescatorilor de animale din Romania. Exporturile de animale vii nu trebuie interzise, continuarea lor fiind legata de respectarea conditiilor de bunastare animala. Demersul ministrului are loc in contextul constituirii la nivelul Parlamentului European (PE) a Comisiei de ancheta privind protectia animalelor in timpul transportului (ANIT) si al propunerii de rezolutie referitoare la interzicerea transportului animalelor vii si a sacrificarii rituale. In Comisia pentru agricultura si dezvoltare rurala a PE, in aceasta perioada au loc discutii privind modificarile conditiilor de transport a animalelor vii pentru asigurarea unor standarde inalte de bunastare”, se arata intr-un comunicat al MADR.

De asemenea, seful MADR a vorbit si despre faptul ca Romania are efective mari de ovine, care trebuie valorificate. In prezent, tara noastra exporta peste doua milioane de ovine anual, in mare parte spre tarile arabe, care prefera ovinele vii.

„Pietele din Orientul Mijlociu si Africa de Nord reprezinta mijloace de desfacere foarte importante, care nu ar trebui pierdute, in caz contrar, producatori din alte parti ale lumii ar inlocui oferta europeana, crescand productia lor si transportul de animale vii care nu respecta standardele europene inalte. Exportul de animale vii sa fie corect reglementat si cat mai bine monitorizat, avand in vedere interesul economic al crescatorilor de animale din Romania si din Uniunea Europeana, interzicerea acestuia ar crea prejudicii importante fermierilor europeni. In acest sens, sunt necesare asigurarea si controlul respectarii stricte a conditiilor de transport (dotarea mijloacelor de transport cu aparatura si echipamentele necesare, supravegherea constanta a acestora, pauze regulate, hranirea si adaparea corespunzatoare a animalelor) si fonduri pentru modernizarea acestora”, a subliniat Oros.

Conform datelor oficiale, in ultimii trei ani, Romania a exportat, in medie, peste 1,6 milioane de capete ovine anual in tari terte, precum: Arabia Saudita, Regatul Hasemit al Iordaniei, Liban, Libia, Statul Kuwait, Israel. Totodata, tara noastra a avut un comert intra-comunitar activ, cu o medie anuala de peste un milion de capete in state membre ca Spania, Italia, Franta sau Ungaria.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE