Ministrul Oros, despre strategiile „green” propuse de UE, in ceea ce priveste agricultura. Cum vor fi fermierii si consumatorii afectati de acestea

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat ca toate ambitiile UE in ceea ce priveste politica „Green Deal” sunt cat se poate de necesare, intrucat o agricultura durabila si responsabila este esentiala. Cu toate acestea exigente foarte mari ar putea duce la cresterea preturilor pentru consumatori, este de parere seful MADR.

„Toate aceste ambitii ale Uniunii Europene legate de Green Deal sunt necesare, sunt foarte bune, suntem datori sa facem o agricultura durabila si responsabila pentru ca folosim resurse importante, cum ar fi apa sau solul, pe care le-am mostenit de la generatiile dinaintea noastra si trebuie sa le lasam si celor care vin dupa noi. Dar, pericolul mare este cel pe care l-am spus de mai multe ori la intalnirile cu omologii mei din celelalte tari europene, pericolul mare este ca daca noi ne impunem niste exigente foarte mari vor creste preturile pentru consumatori. Va scadea si venitul fermierilor, dar acest lucru am putea sa-l controlam, pentru ca este normal sa platim mai mult pentru o hrana mai curata, mai sanatoasa. Pericolul mare este invazia produselor din tari terte care nu respecta exigentele pe care noi la nivel european le impunem si daca acest lucru se va intampla si nu va putea fi controlat, atunci o parte dintre cumparatorii europeni vor prefera sa cumpere produse mai ieftine care sigur nu respecta exigentele UE, dar va contribui si la falimentarea fermierilor europeni. Aceasta este marea provocare”, a declarat Adrian Oros.

Totusi, Oros a apreciat ca strategia UE prin care sa se reduca utilizarea de substante si ingrasaminte chimice cu 50% nu i-ar afecta pe fermierii romani, intrucat tara noastra utilizeaza numai 660 de grame la hectar, mult sub media europeana de 2.200 grame/hectar.

„Daca ne referim la reducerea substantelor, a nutrientilor si a ingrasamintelor si acolo, in aceasta strategie am vazut niste procente foarte mari 50% la pesticide si peste 20% la nutrienti, noi ca tara suntem de acord daca aceste procente se refera la media europeana si nu la ceea ce se intampla in fiecare tara acum. Doar daca ne referim la substante, media europeana la pesticide este 2.200 grame pe hectar, iar in Romania de 660 de grame pe hectar. Ori pe noi nu ne-ar deranja ca reducerea aceasta cu 50% sa se refere la media europeana. Fermierii nostri si nici agricultura romaneasca nu ar fi afectata”, a mai spus ministrul Agriculturii.

El a precizat ca anii urmatori sunt decisivi pentru sectorul agricol intrucat se pun bazele noului Plan National Strategic (PNS), care va trebui sa beneficieze de o finantare consistenta si sa raspunda cerintelor fermierilor si tuturor actorilor din sector.

„O parte din aceste cerinte si strategii ale Uniunii Europene oarecum se pliaza pe specificul Romaniei si ne avantajeaza pe ceea ce noi ne dorim. Noi avem creionate in urma analizei SWOT pe care am facut-o, in urma analizei nevoilor, in urma dezbaterilor pe care le-am facut la minister in toata aceasta perioada si in teren, in fiecare judet din tara, atat cu fermierii mari cat si cu cei mici, atat cu legumicultorii cat si cu cei din zootehnie sau din cultura mare, avem creionate cateva nevoi si prioritati pe care o sa le cuprindem in PNS”, a adaugat ministrul.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE