Ministrul Oros, despre despagubirile pentru fermierii afectati de seceta: banii vor fi alocati dupa urmatoarea rectificare bugetara

Facebook
Twitter

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a asigurat fermierii afectati de seceta ca despagubirile urmeaza a fi acordate imediat dupa rectificarea bugetara.

„O parte din suprafetele insamantate in toamna, adica 1,2 milioane hectare din cele 2,9 milioane hectare insamantate in toamna, au fost calamitate intr-o proportie mai mare de 30%, fapt pentru care fermierii vor primi despagubiri, asa cum am spus in luna martie. Aceste despagubiri sunt in cuantum de aproximativ 200 de euro pe hectar si vor fi virate in conturile fermierilor pagubiti imediat dupa rectificarea de buget. Este vorba de o suma de 1,2 miliarde de lei, care este cuprinsa intr-o ordonanta care a fost notificata, aprobata de Comisia Europeana ca schema de sprijin”, a declarat ministrul Oros.

Oros: problemele cu seceta, suprapuse peste cele generate de pandemie

Ministrul a vorbit si despre principalele probleme cu care se confrunta agricultura, respectiv seceta si pandemia, spunand ca a fost necesara o monitorizare mai atenta a situatiei.

„Anul acesta a fost un an mai deosebit. Din pacate, peste criza datorata evolutiei pandemiei COVID-19 s-a suprapus o seceta extrema si puternica, nemaiintalnita in ultimii 10 ani (…). In aceasta perioada, la nivelul Ministerului Agriculturii am incercat sa monitorizam pe de o parte evolutia stocurilor si a capacitatii de procesare, pentru ca nu stiam cat va dura criza si care vor fi consecintele acestei crize asupra agriculturii si industriei alimentare. Pe de alta parte, ne interesa foarte mult sa monitorizam si preturile. De asemenea, ne interesa foarte mult sa evaluam stocurile pentru produsele de baza”, a precizat Adrian Oros.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE