Tinerii fermieri care infiinteaza sau administreaza o exploatatie agricola vor putea incasa, si in acest an, un sprijin financiar care, in 2021, va avea valoarea maxima de 70.000 de euro.
Cu toate acestea, sprijinul maxim va putea fi atins doar de catre acei agricultori, detinatori ai unor exploatatii mari, a anuntat ministrul Agriculturii, Adrian Oros, in cadrul unui interviu acordat la Agro TV.
„Pe instalarea tinerilor fermieri, pentru urmatorii doi ani am alocat 100 milioane euro. Care sunt elementele de noutate? Am introdus noi criterii de selectie in vederea unei coerente interne la nivelul finantarii din perioada de tranzitie. In primul rand, principiul integrarii in cadrul planurilor de afaceri a activitatilor de protectie a mediului, privind gestionarea gunoiului de grajd, agricultura de precizie – adica daca ai zootehnie si ai integrat si aceste lucruri care se pliaza pe Green Deal, ai prioritate”, a explicat Adrian Oros, in cadrul interviului acordat Agro TV.
De asemenea, ministrul Agriculturii a mai vorbit si despre doua conditii suplimentare prevazute in ghidul de finantare al submasurii 6.1, „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” , care ii pot ajuta pe agricultori sa-si creasca sansele de a obtine alocarea maxima.
„De asemenea, principiul integrarii in cadrul planurilor de afaceri a construirii si modernizarii a cladirii cu destinatie agroalimentara, achizitie de echipamente in vederea cresterii performantei economice a exploatatiei. Un alt avantaj este principiul apartenentei la o forma asociativa. Incercam si aici sa-i stimulam pe cei care sunt mici sa intre in cooperative(…)Apoi, am introdus valori crescute per proiect, in sensul ca alocarile maxime per proiect vor fi de 70.000 euro pentru exploatatiile care integreaza in planul de afaceri operatiuni de conditionare/procesare sau agricultura ecologica pentru exploatatiile intre 30.000 si 50.000 SO. De asemenea, vor fi alocati 60.000 euro per proiect pentru exploatatiile care integreaza aceleasi operatiuni de conditionare/procesare si agricultura ecologica, pentru exploatatiile intre 12.000 si 29.999 SO.”, a mai precizat Oros.