Ministrul Oros: 3 milioane de tone de grau ar putea merge la export in acest an. Cum va afecta acest lucru necesarul intern

Facebook
Twitter

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a vorbit despre cantitatea de grau pe care Romania o va exporta in acest an, estimand o cantitate de circa 3 milioane de tone care se va duce spre pietele externe, fara a afecta necesarul intern al tarii, in ciuda productiei mici obtinuta.

Conform sefului MADR, din cele 2,9 milioane de hectare insamantate in campania de toamna, din care 80% sunt cu grau, peste 1,2 milioane de hectare au fost afectate de seceta, intr-un procent mai mare de 30%.

„Cu siguranta vom avea exporturi, dar vor fi mai mici, pentru ca si productia de cereale va fi mai redusa. Vom avea in curand estimarile facute de asociatiile de fermieri, vom sti care sunt productiile, dar din ceea ce spun cei din industria de panificatie si morarit, consumul necesar uman din Romania este de 2.200.000 tone la care se adauga cam 550.000 tone de seminte, circa 400.000 de tone grau pentru furajare si cam tot atata grau pentru industrializare, pentru alcool. Deci maxim 3.000.000 tone utilizam noi, iar estimarile specialistilor spun ca anul acesta vom avea circa 6.000.000 – 6.500.000 de tone. Deci va fi o marja de cel putin 3.000.000 de tone care se vor putea exporta”, a mentionat Adrian Oros.

Consens, pentru a nu mai fi necesara suspendarea exporturilor

Ministrul a mai precizat, ca pentru a se evita situatia din luna martie, in care s-a impus suspendarea exporturilor, in acest an s-a ajuns la un consens cu patronatele din morarit, „pentru a fi acordata o schema de garantare prin care ei sa-si poata contracta exact cantitatile necesare pentru consumul uman, in asa fel incat sa aiba niste contracte facute in niste termeni mai avantajosi, sa poata face contracte acum, la recoltare, cand graul are un pret mai acceptabil”.

Ministrul a mai spus ca, in afara de zona Marii Negre, toate datele arata ca anul acesta vor fi productii record de grau, iar pretul graului este influentat de ceea ce se intampla la nivelul mondial al burselor si mai putin de productia interna.

„Speram sa nu creasca pretul painii, chiar daca pretul graului in zona Marii Negre a fost afectat de aceasta seceta”, a incheiat ministrul Adrian Oros.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE