Crescatorilor de animale le este tot mai greu pentru a gasi ciobani care sa mearga cu oile sau cu vitele, in special in zona montana, din cauza atacurilor tot mai frecvente ale ursilor, a declarat Tanczos Barna, ministrul Apelor si Padurilor.
„Este o problema din ce in ce mai mare in ceea ce priveste activitatea agricola, zootehnia in zona montana. Este din ce in ce mai greu pentru crescatorii de animale sa gaseasca persoane care isi risca viata prin protejarea stanelor, prin protejarea animalelor – oieri, ciobani, care sa mearga cu vite si cu oi pe munte. Problema este generata de ultimii ani in care, de la 4.000 de ursi sau 4.500 din momentul aderarii in 2007, am ajuns la 6.500 – 7.000 in 2016. Este ultima evaluare oficiala facuta de minister”, a declarat, intr-o conferinta de presa, ministrul Mediului, Apelor si Padurilor.
Tanczos Barna a opinat ca managementul speciei trebuie sa ofere solutii atat pentru protejarea speciei si asigurarea acestui habitat natural pentru ursi, cat si pentru siguranta cetatenilor.
Ministrul a afirmat ca au aparut din ce in ce mai multe exemplare de ursi si in zona locuita.
„Este motivul pentru care Guvernul a aprobat aceasta ordonanta de interventie imediata in zonele locuite pentru a restabili siguranta cetatenilor in aceste localitati”, a subliniat el.
Ministrul a adaugat ca va urma implementarea unor proiecte finantate din fonduri europene, despre care va oferi mai multe detalii miercuri, intr-o conferinta de presa.
Tanczos Barna a amintit ca ministerul a lansat in februarie procedura de contractare a serviciilor de evaluare a populatiei de ursi, servicii care nu au mai fost cumparate sau achizitionate in ultimii cinci ani.
„Este primul si cel mai important pas. Pentru a merge mai departe cu strategia, trebuie sa vedem exact unde stam cu populatia de ursi. Daca este o evolutie pozitiva ca numar de exemplare sau este o evolutie degresiva, pentru ca problema cea mai mare la nivel european este sa asiguram pentru aceasta specie o stare favorabila de conservare. Deci, starea favorabila de conservare in Romania cu siguranta este asigurata in momentul in care apar din an in an, de la an la an alte judete unde ursul ca specie se simte perfect si se dezvolta”, a declarat demnitarul.
Tanczos Barna a adaugat ca aceasta specie aflata la varful lantului trofic a ocupat noi teritorii, aparand noi judete „cu probleme”, noi judete unde pana acum nu s-a vazut niciodata urs.
Tanczos Barna a spus ca, in ultimii ani, Ministerul Mediului, in afara de o aprobare de strategie in 2018 si doua cote aprobate de cate 140 de exemplare pentru extragere sau relocare, „nu a facut mare lucru”.