Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a participat la inaugurarea primei culturi de sparanghel din Romania, in urma unei investitii de 2 milioane de euro, noteaza Mediafax.
„Este o cultura inedita pentru tara. Ma bucur ca s-a luat aceasta decizie de a se cultiva o planta perena, care are o valoarea pe piata si care se valorifica foarte bine pe terenul din comuna Baneasa. Este un moment de satisfactie”, a spus ministrul.
Cultura, detinuta de un investitor german
Cultura de sparanghel se intinde pe o suprafata de 170 de hectare, dintre care peste 35 de hectare cu sparanghel alb, iar restul verde.
Sparanghelul va fi vandut in sapte supermarketuri din Romania, printre care Carrefour, Kaufland, Selgros, Metro, dar si in restaurante frantuzesti, precum si pe pietele din Germania.
Proprietarul care a investit 2 milioane de euro in cultura este germanul Joseph Jacobs, a carui familie se ocupa cu cultivarea sparangherului de 70 de ani.