Ministrul Daea, despre noul Plan National Strategic: raspunde nevoilor din agricultura si mediului rural romanesc

Facebook
Twitter

Versiunea aprobata a Planului National Strategic raspunde nevoilor din agricultura si mediul rural romanesc, a declarat ministrul Petre Daea.

„Subliniez ca aprobarea PNS de catre Comisie nu se putea realiza fara indeplinirea criteriilor procedurale privind asigurarea transparentei si consultarii partenerilor, astfel incat afirmatiile privind lipsa transparentei procesului de elaborare si revizuirea PNS sunt nefondate.

Contrar afirmatiilor din motiune, interventiile din PNS sunt stabilite pornind de la nevoile identificate in urma analizei socio-economice, sprijinul financiar acoperind fermele de familie, cele mici si mijlocii, consolidarea lantului valoric, precum si investitii in depozitare si procesare.

Sprijinul din PNS este directionat catre sectoarele si zonele cu cele mai mari nevoi si perspective de dezvoltare”, a subliniat Petre Daea.

Citeste si: Forta fermierilor: “Nu acceptam sa fim tratati ca fermieri de mana a doua in Europa”

Astfel, pentru fermele de familie, care acopera segmentul de ferme mici si mijlocii, ajutorul este acordat atat printr-o masura specifica de sprijin pentru investitii, cu o alocare de 108 milioane euro, dar si printr-o plata directa, complementara sprijinului de baza.

„Sprijinul redistributiv complementar pentru venit in scopul sustenabilitatii, acordat fermelor pana la 50 de hectare, are o alocare de circa 980 de milioane de euro.

In plus, in cadrul celorlalte interventii pentru investitii la nivel de ferma, fermele mici si mijlocii sunt prioritizate, raspunzand astfel nevoii de consolidare a acestui segment al agriculturii romanesti”, a mentionat ministrul Agriculturii.

In opinia sa, prin PNS sunt prevazute forme de sprijin distincte pentru incurajarea consolidarii fermierilor pe lantul valoric, fiind alocata o suma de circa 20 de milioane de euro in acest scop, iar, pentru consolidarea capacitatii de depozitare si procesare, sunt prevazute doua interventii dedicate, cu un buget de circa 375 de milioane de euro.

„Sectoarele cereale si oleaginoase beneficiaza de asemenea de sprijin, interventia privind achizitia de utilaje adresandu-se exclusiv culturilor de camp, existand in plus si sprijin pentru investitii in depozitare si conditionare cerealelor si a plantelor oleaginoase”, a mentionat Daea.

In ceea ce priveste afirmatia din motiune potrivit careia Romania va pierde sute de milioane de euro de plati directe, ministrul a precizat ca in baza legislatiei europene, care are in vedere caracterul de noutate al eco-schemelor, PNS-ul prevede reguli privind flexibilitatea necesara pentru realocare intre interventii in vederea evitarii dezangajarii formelor fondurilor neutilizate.

Camera Deputatilor a dezbatut, marti, motiunea simpla impotriva ministrului Agriculturii, Petre Daea, depusa de USR si Forta Dreptei, votul urmand sa fie dat in sedinta de miercuri.

In 12 aprilie, 56 de deputati de la USR si partidul Forta Dreptei au depus in plen motiunea simpla intitulata „De la granarul Europei la rusinea Europei. Ministrul Daea distruge cu buna stiinta agricultura romaneasca”.

Semnatarii motiunii cer demiterea ministrului Agriculturii, Petre Daea, „pentru ca agricultura sa devina punctul forte al Romaniei”.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE