Ministrul Agriculturii va solicita la Bruxelles ca subventiile pe suprafata sa fie platite din 16 octombrie

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, se va afla, luni, la Consiliul ministrilor de la Bruxelles, unde va solicita solutii de sprijin cat mai urgente pentru fermierii afectati de seceta, cat si pentru producatorii afectati de eliminarea cotelor de lapte. Mai mult decat atat, seful MADR intentioneaza sa discute cu oficialii de la Bruxelles despre posibilitatea ca subventiile pe suprafata sa fie platite din 16 octombrie.

„Dorim sa platim din 16 octombrie si subventiile pe suprafata si chiar o sa vorbesc cu comisarul Phil Hogan despre acest aspect. Legislatia prevede ca în luna decembrie sa fie finalizate platile dar se stie ca de cand sunt eu ministru am acoperit mereu plata în lunile septembrie, octombrie. Anul acesta fiind unul mai greu, probabil vom devansa putin dar nu mai tarziu de luna octombrie”, a declarat la un post de televiziune Daniel Constantin.

Presedintia luxemburgheza doreste sa concentreze dezbaterile asupra unor chestiuni sensibile referitoare la situatia dificila existenta in anumite sectoare agricole la nivel european.

In acest context, ministrul Daniel Constantin va prezenta situatia din sectorul agricol din Romania solicitand in acest sens solutii urgente atat pentru fermierii afectati de seceta cat si pentru producatorii carora criza din sectorul laptelui le-a diminuat considerabil veniturile, se arata intr-un comunicat al Ministerului Agriculturii.

De asemenea, vor fi purtate discutii la nivel de comisar si la nivel tehnic pentru identificarea de modalitati concrete de punere în practica a acestora.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE