Ministrul Agriculturii prezinta ultimele noutati despre subventiile fermierilor

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, va sustine astazi, 30 iunie, o conferinta de presa la sediul MADR, in care va prezenta stadiul realizarii platilor directe catre fermieri, aferente Campaniei 2015, precum si cele mai importante concluzii desprinse în urma participării la Consiliul de miniştri desfăşurat la Luxemburg în 27 iunie 2016.

„Temele ce vor fi abordate sunt următoarele: stadiul realizării plăţilor directe către fermieri; concluziile desprinse în urma participării la Consiliul de miniştri desfăşurat la Luxemburg în 27 iunie 2016; alte teme de actualitate privind activitatea MADR”, se arata intr-un comunicat al Ministerului Agriculturii.

MADR a anuntat miercuri ca Romania se alatura celorlalte state membre ale Uniunii Europene si a solicitat prelungirea termenului de plata a subventiilor europene din campania aferenta anului 2015, fara penalitati.

„Am solicitat prelungirea, nu pentru a incetini ritmul in care se realizeaza platile, ci pentru a ne asigura ca nu vor exista penalizari pentru fermierii romani. Platile se realizeaza intru-un ritm alert, stim cat este de important pentru toti fermierii sa primeasca banii cat mai repede”, a afirmat ministrul Achim Irimescu, conform unui comunicat MADR.

Reamintim ca in cursul lunii iunie 2016 Comisia Europeana a anuntat ca statele membre pot solicita o prelungire pentru plata subventiilor europene din campania 2015 catre fermieri pana la 15 octombrie 2016, fara ca acestea sa suporte penalitati. Masura a fost luata ca urmare a dificultatilor experimentate de mai multe Agentii de Plati din statele membre in cadrul primului an de plati, din Noua Politica Agricola Comuna.

Potrivit celui mai recent comunicat APIA, suma totala autorizata la plata pentru cererile unice din Campania 2015 pe toate tipurile de fonduri (Fondul European de Garantare Agricola (FEGA), Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (FEADR) si Buget National), este de 1,33 miliarde de euro pentru un numar de 829.307 beneficiari.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE