Ministrul Agriculturii, discutii la nivel inalt despre practicile neloiale din sector

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Ministrul Agriculturi, Adrian- Chesnoiu, a participat intre 12-13 decembrie 2021, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Uniunii Europene (Agricultura si Pescuit).  Pe agenda intalnirii s-au aflat teme legate de Pescuit, si de Agricultura, unde s-a vorbit despre  Practicile neloiale in lantul de aprovizionare cu alimente.

Romania a subliniat nevoia consolidarii pozitiei fermierilor in cadrul lantului de aprovizionare cu alimente, scopul fiind acela de a intari puterea de negociere si de a stabili un echilibru corect.

Potrivit propunerii de lege, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale este autoritatea competenta cu monitorizarea practicilor comerciale neloiale in cadrul lantului alimentar si raportarea acestora catre Comisia Europeana, iar Consiliul Concurentei este autoritatea de aplicare.

Prin intermediul unei evaluari interinstitutionale a eficientei masurilor pentru combaterea practicilor comerciale neloiale se va permite, desigur, si schimbul de bune practici si experiente intre statele membre cu evidentierea cooperarii intre autoritatile nationale de aplicare a directivei.

Implementarea Directivei trebuie sa dovedeasca protejarea celor care au nevoie cu adevarat, in special pe furnizorii cei mai mici si sa evite transferul catre producatorii primari a costurilor cauzate de abuzurile operatorilor mijlocii”, a afirmat ministrul CHESNOIU in acest context.

In cadrul lucrarilor Consiliului, referindu-se la termenul limita pentru depunerea PNS la Comisia Europeana, ministrul Adrian CHESNOIU a solicitat flexibilitate din partea Comisiei Europene privind depunerea Planurilor Strategice, respectiv pana la 1 martie 2022.

Citeste si: MADR deconteaza facturile la energie electrica ale fermierilor. In ce conditii se acorda beneficiul?

Ministrul a explicat ca intarzierile in adoptarea bazei legale vor afecta pregatirea noii perioade de programare si fermierii nu vor putea sa se familiarizeze in timp util cu noile reguli ale PAC si cu noile cerinte pentru gestionarea acestora, pentru a decide in cunostinta de cauza in privinta aplicarii eco-schemelor, de exemplu.

Facem precizarea ca termenul anuntat pentru depunere era 31 decembrie 2021.

Referitor la pozitia Republicii Cehe sustinuta de Austria, Grecia, Ungaria si Republica Slovaca privind  situatia critica in sectorul carnii de porc din Uniunea Europeana, ministrul Adrian CHESNOIU a precizat ca Romania doreste sa reitereze preocuparea fata de situatia dificila a producatorilor romani din sectorul carnii de porc cauzata mai ales de Pesta Porcina Africana.

In acest sens, ministrul a explicat ca producatorii romani se confrunta cu dificultati create de Pesta Porcina Africana (PPA), intrucat aceasta evolueaza in continuare pe teritoriul Romaniei, iar costurile de productie sunt semnificativ afectate de cresterea preturilor la furaje determinata de cresterea preturilor la energie.

In cadrul Consiliului, Presedintia Slovena a prezentat modificarile aduse Regulamentului  privind controlul pescuitului.

In vederea accesarii fondurilor disponibile pentru instalarea sistemelor tehnice la bord, noul Regulament introduce un grad ridicat de sarcini administrative si necesitatea de corelare cu Fondul European pentru Afaceri Maritime, Pescuit si Acvacultura (FEAMAPA).

Romania nu se opune operatiunilor de verificare fizica a puterii motoarelor si a procesului de trasabilitate a produselor din peste, dar considera ca este nevoie de timp suplimentar pentru implementare, tinand cont de caracteristicile flotei de pescuit romanesti.

Ministrii agriculturii si pescuitului au continuat dezbaterile privind Programarea Fondului European pentru Afaceri Maritime si Pescuit si Acvacultura: o abordare strategica pentru a maximiza valoarea adaugata a investitiilor publice.

In prezent, MADR, prin Directia Generala Pescuit – Autoritate de Management pentru POPAM, elaboreaza proiectul de Program pentru Acvacultura si Pescuit 2021-2027.

In cadrul Consiliului a fost prezentata Declaratia festiva comuna a ministrilor Agriculturii din Grupul Visegrad (Republica Ceha, Ungaria, Polonia si Slovacia), Bulgaria, Croatia, Estonia, Letonia, Lituania, Romania si Slovenia cu ocazia aniversarii a cinci ani a Initiativei BIOEAST.

Participarea Romaniei la reuniunea Consiliului Uniunii Europene (Agricultura si Pescuit) reprezinta un prilej pentru  reafirmarea interesului si angajamentului de a participa in luarea deciziilor la nivelul Uniunii Europene, in domeniul agriculturii si pescuitului.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE