Achim Irimescu, a participat in 18 iulie 2016, alaturi de ministrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene, la Bruxelles, la cea de a 3481-a reuniune a Consiliului Uniunii Europene (Agricultura și Pescuit). Pe ordinea de zi au fost incluse dezbateri pe teme ce vizeaza simplificarea Politicii Agricole Comune şi o evaluare din partea Comisiei Europene a primului an de aplicare a „inverzirii” şi a fost adoptat un pachet de masuri de sprijin pentru sectoarele aflate in dificultate.
In cadrul reuniunii, Comisarul Phil Hogan a prezentat un pachet pentru sectorul laptelui aflat in criza – lasand flexibilitate statelor membre pentru a distribui ajutorul şi catre alte sectoare. Suma de 500 milioane de euro a fost impartita in doua, dupa cum urmeaza – 350 milioane de euro pentru a redresa problemele din sector şi 150 milioane pentru a permite statelor membre sa reduca voluntar productia de lapte.
„Cred ca este o masura foarte buna. Ştim cu totii ca sectorul laptelui se confrunta cu probleme grave de cand s-a renuntat la cota de lapte. In Romania, in zona de munte s-a ajuns la un pret de 40 bani/litrul de lapte – in timp ce in supermarketuri preturile sunt in jur de 4 – 4,5 lei. E clar ca sunt probleme pe lantul alimentar, de aceea am şi cerut solutii pentru echilibrarea riscului intre actorii de pe lant, pentru ca fermierii sunt cei care suporta riscul in prezent. Este foarte important ca legislatia necesara sa se adopte cat mai rapid, pentru ca suntem deja in luna iulie şi, de asemenea, conditiile care vor fi impuse sa nu duca la o creştere exagerata a birocratiei. Pentru implementarea cat mai rapida a masurilor este nevoie de eforturi sustinute pentru ca banii sa ajunga cat mai repede la fermieri”, a declarat ministrul Achim Irimescu.
Referitor la „Inverzire”, ministrul Achim Irimescu a avut o interventie cu privire la acest subiect, avand in vedere ca anul 2015 a fost primul an de punere in aplicare deplina a noii PAC, reprezentand o perioada esentiala de verificare a aplicabilitatii prevederilor comunitare și nationale pentru fermierii romani și administratie.
„Din experienta dobandita rezulta necesitatea simplificarii, iar inverzirea cu siguranta poate fi adaptata la situatiile specifice din statele membre, oferind flexibilitate in implementare. Esentiala este reducerea poverii administrative și a unor efecte nedorite asupra potentialului de productie fara a ne abate de la obiectivul de mediu al inverzirii. O simplificare a inverzirii incepand cu anul 2017 este binevenita și salutam munca depusa de Comisie, insa consideram ca expertii noștri trebuie sa aiba posibilitatea sa analizeze cu atentie propunerile pentru a nu avea un efect contrar”, a afirmat ministrul Achim Irimescu in acest context.