Ministrul Agriculturii cere bani de la UE pentru fermierii afectati de seceta

Facebook
Twitter

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a cerut Comisiei Europene fonduri pentru fermierii afectati de seceta, printr-o scrisoare deschisa, trimisa la data de 7 august, explica seful MADR.

Reactia institutiei vine in urma declaratiilor unor europarlamentari romani, conform carora acestia au solicitat fonduri europene pentru a sprijini fermierii si comunitatile romanesti afectate de seceta.

In context, Ministerul Agriculturii precizeaza ca Florin Barbu l-a instiintat pe comisarul european pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Janusz Wojciechowski inca din data de 15 iulie 2024, in cadrul Consiliului AGRIFISH, ca suprafete extinse din Romania sunt afectate de seceta, pierderea de venituri a producatorilor agricoli punand in pericol viabilitatea economica a fermelor si interesele de securitate ale tarii.

Citeste si: Propunere: asigurari la seceta pentru culturile de toamna si primavara. Care ar fi despagubirile?

„Daunele semnificative cauzate de fenomene climatice nefavorabile necesita acordarea de compensatii urgente in baza unei masuri exceptionale, pentru a contribui la solutionarea problemelor specifice rezultate in urma acestor fenomene”, se arata in scrisoarea transmisa CE de catre ministrul Agriculturii si Dezvoltarii rurale, Florin Barbu, in data de 7 august a.c.

Potrivit MADR, bugetul total estimat de maximum 75,2 milioane euro pentru culturile infiintate in toamna anului 2023 trebuie rambursat de urgenta fermierilor.

„In acest sens, MADR considera ca se impune ca intreaga suma sa poata fi achitata producatorilor afectati, in baza unui singur act juridic comunitar care sa cuprinda norme tehnice si surse de finantare atat cele din partea Uniunii Europene, cat si ajutoare nationale suplimentare.

De asemenea, primavara – vara anului 2024 a fost caracterizata de o lipsa masiva de precipitatii, printr-un regim termic al aerului mai ridicat decat in mod obisnuit in aproape toata tara, chiar deosebit de ridicat in zonele de campie.

Aceste fenomene au afectat pana la compromitere culturi infiintate in primavara anului 2024, in special porumb si floarea-soarelui, pe o suprafata estimata de circa 2.000.000 ha la nivel national.

Se estimeaza ca valoarea unitara medie a pierderilor este de 200 – 230 euro/ha”, se arata in punctul de vedere transmis de MADR.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE