Noii secretari de stat care vor face echipa cu ministrul Petre Daea sunt Daniel Botanoiu, care a mai detinut aceasta functie, si Danut Alexandru Potor, fostul presedinte al Federatiei Nationale a Grupurilor de Actiune Locala (FNGAL), informeaza Agerpres.

Cele doua decizii de numire au fost semnate de premierul Sorin Grindeanu si publicate miercuri in Monitorul Oficial.

Daniel Botanoiu a mai detinut functia de secretar de stat in MADR din mai 2012 pana in octombrie 2016, atunci cand a fost eliberat printr-o decizie a premierului Ciolos.

Daniel Botanoiu este doctor in Stiinte Agricole — Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Bucuresti, precum si absolvent al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Ecologice Bucuresti. In intervalul iulie — octombrie 2001, acesta a mai lucrat in Ministerul Agriculturii, la Agentia Domeniilor Statului. De asemenea, pana in 2005, Daniel Botanoiu a fost director general al Societatii Nationale a Produselor Agricole din cadrul Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale.

Inainte de a fi secretar de stat in MADR, Daniel Botanoiu a activat si ca lider de confederatie agricola, fiind un apropiat al fermierilor.

Al doilea secretar de stat care va face parte din echipa ministrului Petre Daea este Alexandru Potor, presedinte al Federatiei Nationale a Grupurilor de Actiune Locala (FNGAL).

Alexandru Potor este absolvent al facultatii de Administratie Publica din cadrul Academiei de Studii Economice, precum si absolvent de Drept, potrivit sursei citate.

In noua organigrama a Ministerului Agriculturii se precizeaza ca seful MADR urmeaza sa fie ajutat in activitatea sa de 3 secretari de stat si 1 subsecretar de stat.

Share on Facebook