Ministrul Agriculturii, Petre Daea, se declara nemultumit de nivelul cererilor unice de plata depuse pana in prezent de catre fermieri, pentru Campania 2017. Seful MADR solicita fermierilor sa depuna aceste cereri pana la data de 15 mai, deoarece calendarul ulterior de verificare si apoi de plata a subventiilor este strans legat de acest termen.

„Pentru anul viitor am pregatit ordinul pe care l-am emis si pe care il respect si pe care trebuie sa il respecte cu sfintenie atat fermierii, cat si lucratorii din APIA, de a depune cererile la timp, in perioada 1 martie – 15 mai. La aceasta data, procentul de depunere este undeva la 40%. Este nemultumitor, din punctul meu de vedere. Eu socot ca anii 2017 ca avans si 2018 ca plata regulara sunt legati si influentati direct si nemijlocit de modul in care se incheie aceasta campanie de depunere a cererilor, iar pana pe 15 mai obligatoriu fermierii trebuie sa depuna cererile la APIA. Vreau sa-i rog pe fermieri sa inteleaga ca nu va fi nicio zi in plus (…)”, a declarat Petre Daea, potrivit Agerpres.

De asemenea, Petre Daea sustine ca prin incheierea tuturor controalelor la timp, plata subventiilor ar putea fi terminata pana la 31 martie 2018.

„Daca aceste doua operatiuni le realizam in timpul pe care l-am spus putem ca pe data de 15 octombrie sa dam avansul, atunci cand fermierii au nevoie de bani pentru executarea lucrarilor in camp, sa se incheie pana la 30 noiembrie, iar de la 1 decembrie sa continuam cu platile regulare, in asa fel incat anul viitor sa terminam mai devreme de 31 martie, dintr-un rationament extrem de important. Este un interes statal aici. Romania primeste ca subventii din fonduri ale UE sume foarte mari, undeva la 1,8 miliarde de euro din FEGA si 0,4 miliarde de euro din FEADR, deci aproximativ 2,2 miliarde de euro. Sunt bani care trebuie sa vina cat mai repede in Romania, pentru ca aceste subventii vin initial din bugetul national prin prefinantare. Cu cat le dai mai devreme cu atat poti sa recuperezi de la UE banii in luna urmatoare”, a explicat seful MADR.

Fermierii romani au depus la APIA cereri unice de plata pentru o suprafata de peste 1 milion de hectare, se arata intr-un comunicat al Agentiei de Plati transmis publicatiei StiriAgricole.ro.

„Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca pana la 26 martie au fost depuse, in cadrul Campaniei de primire a cererilor unice de plata in anul 2017, un numar de 263.883 cereri, pentru o suprafata de 1.075.310,77 hectare”, conform APIA.

Reamintim ca in conformitate cu art. 1 lit. a) din Ordinul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) nr. 18/03.02.2017 privind stabilirea modalitatii de coordonare a implementarii schemelor de plati directe si a Ajutoarelor Nationale Tranzitorii care se aplica in agricultura, la nivelul MADR si al APIA, cererile unice de plata se depun in intervalul 1 martie – 15 mai 2017.

Sprijinul financiar aferent Campaniei 2017 este finantat din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) si de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.

Share on Facebook