Ministerul Mediului: fonduri pentru infiintarea de centre pentru colectarea gunoiului de grajd

Facebook
Twitter

Romania are alocat un buget de 1,13 miliarde de lei, prin PNRR, pentru realizarea sistemelor de colectare si valorificare a gunoiului de grajd, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet.

„Ma bucur sa vad, in judetul Iasi, antreprenori dedicati si preocupati de agricultura romaneasca. Ferma pe care am vizitat-o este un exemplu de bune practici, unde calitatea se imbina cu traditia.

Sunt impresionat de managementul acestei societati care se angajeaza sa asigure un climat sanatos pentru mediul inconjurator prin promovarea sustenabilitatii si prevenirea poluarii, mai ales prin reducerea consumului energetic, a deversarilor de apa, a emisiilor de gaze in aer, buna gestionare a deseurilor.

Citeste si: Cum depozitezi eficient fructe si legume ca mic producator

Vreau sa amintesc, cu aceasta ocazie, de bugetul pe care ii avem prin PNRR, 1,13 miliarde lei, pentru sistemele integrate de colectare si valorificare a gunoiului de grajd.

Imi doresc sa avem, intr-un viitor cat mai apropiat, multe astfel de ferme si societati care inteleg ca acesta este drumul spre un viitor verde, sanatos si aici vreau sa multumesc tuturor autoritatilor locale care au inceput deja sa implementeze sistemele privind managementul deseurilor”, a subliniat ministrul.

Potrivit unei postari a ministerului de resort, pe pagina oficiala de Facebook, MMAP este foarte aproape de lansarea apelului de proiecte prin PNRR a sistemelor integrate de colectare si valorificare a gunoiului de grajd.

Astfel, activitatile propuse prin viitoarele proiecte vor cuprinde actiuni specifice destinate construirii de sisteme comunale integrate (platforme comunale, platforme individuale pentru fermierii mici si mijlocii), precum si activitati de modernizare a sistemelor comunale integrate pentru comunitatile cu platforme comunale existente, in vederea reducerii emisiilor de amoniac si a poluarii cu nitrati.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE