In legatura cu articolele aparute in presa referitoare la reorganizarea unor statiuni de cercetare-dezvoltare, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) face urmatoarele precizari:

Propunerea de reorganizare a celor 13 statiuni de cercetare-dezvoltare nu implica si desfiintarea acestora. Scopul acestei actiuni este de a eficientiza activitatea desfasurata de statiunile care fac obiectul proiectului de act normativ, precum si de a valorifica produsele rezultate in urma activitatii de cercetare-dezvoltare.

De altfel, capacitatea de investitii va creste si vor fi prevazute sume mai mari pentru administrarea si intretinerea bunurilor aflate in proprietatea statiunilor, reorganizarea permitand finantarea acestora atat de la bugetul de stat, cat si din venituri proprii.

Prezentul proiect de act normativ va prioritiza activitatile specifice ale statiunilor prin cunoasterea clara a patrimoniului si a domeniului de activitate al fiecarei statiuni, fapt ce va ajuta la relansarea si productivitatea sectorului de cercetare-dezvoltare.

Prin Hotararea de Guvern initiata de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, la propunerea Academiei de Stiinte Agricole si Silvice (ASAS), in conformitate cu Legea nr. 45/2009 exista obligatia ca unitatile de cercetare-dezvoltare sa se reorganizeze. Ca atare, prezentul proiect de Hotarare de Guvern pune in practica o obligatie ce revine ASAS si MADR potrivit normei juridice mai sus mentionata.

De la 1 ianuarie 2017 , au fost reorganizate 37 unitati de cercetare-dezvoltare fata de numai 3 unitati in perioada 2009-2016. Din ianuarie 2018 si pana in prezent au fost reorganizate 15 unitati de cercetare-dezvoltare.