Producția zootehnica a totalizat anul trecut peste 25 de miliarde de lei, respectiv 36,7% din valoarea totala a productiei agricole, fiind un sector important în industria alimentara româneasca, a declarat, Viorel Morărescu, director general in Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

„Industria alimentara este un sector important în condițiile în care aduce profit și plus valoare la nivel național. Sectorul de zootehnie a fost în 2013 de peste 25 de miliarde de lei, adică 36,7% din valoarea producției agricole. Efectivele de animale au crescut în perioada 2011-2013 cu 7% la porcine, 12% la bovine și cu 3% la pasări, în timp ce producția de carne s-a majorat cu 12,5% la vita, cu 7% la porc și cu 12,6% la pasare”, a spus Morărescu.

Datele prezentate de directorul MADR arata ca exportul de carne în perioada menționata a cunoscut o creștere cu 600% la carnea de porc, pana la 24.000 de tone, cu 14% la bovine (39.000 de tone) și un plus de 11% la carnea de pasare (65.000 de tone). Comerțul cu carne de porc refrigerata s-a cifrat, pana la 1 iulie 2014, la 80.000 de tone, fiind în valoare de 145 de milioane de euro, iar exportul reprezinta 30.000 tone, în valoare de 70 de milioane de euro.

Potrivit sursei citate, în perioada 2011-2013, a crescut si consumul de carne in Romania, pentru carnea de vita înregistrându-se un consum de 4,9 kg/locuitor/an, de la 3,9 kg anterior, iar la carne de porc, de la 30,1 la 31 kg/locuitor/an.

Morărescu a subliniat ca în perioada următoare Ministerul Agriculturii își propune sa reducă TVA la carne si preparate din carne în condițiile în care evaziunea fiscala atinge 450 de milioane de euro pe an.

„Evaziunea fiscala în sectorul cărnii a ajuns la 450 de milioane de euro pe an, conform datelor Pro Agro, iar bugetul statului încasează din TVA circa 400 de milioane de euro. Rata ridicata a TVA conduce astfel la sustragerea unor operatori economici din sector de la plata TVA, cu repercusiuni grave asupra încasărilor bugetare. După succesul înregistrat de reducerea TVA la pâine, Ministerul Agriculturii isi propune in perioada următoare sa reducă TVA la carne si preparate din carne”, a subliniat reprezentantul MADR.

Nu în ultimul rând, Morărescu a arătat ca MADR a prins mai multe măsuri in noul PNDR 2014-2020, care vizează dezvoltarea industriei alimentare și, implicit, a sectorului de carne si preparate din carne, in condițiile in care aportul acestei industrii la PIB a fost de 6,2% in anul 2012.

„În anul 2012, agricultura României a adus 12% la PIB, din care industria alimentara a reprezentat 6,2%. Din acest procent, carnea si produsele din carne au fost de 65%. Este un domeniu de perspectiva si de aceea in noul PNDR 2014-2020 au fost prinse o serie de măsuri vizavi de dezvoltarea unităților de procesare in asa fel incat Romania, pe viitor, sa nu mai fie un exportator de materie prima si de subvenții ci un procesator, ca sa putem vorbi de plus valoare si de o imagine si o promovare mult mai buna a produselor românești in UE si in lume. MADR are o mare deschidere pentru aceste domeniu ca sa fie mult mai bine susținut, consolidat si structurat pe domenii de activitate”, a mai spus directorul MADR.

Share on Facebook
Print Friendly