Într-o lume a vitezei, în care totul se face după modelul „mult și repede”, există oameni care prin munca lor par că opresc timpul în loc trecerii: artizanii și meșterii populari.
Cu migală și dedicare, din mâinile lor, ies adevărate opere de artă, care își găsesc loc nu doar în inimile românilor plecați departe de țară, ci și a străinilor. Ii cu altițe care duc florile din câmpurile României la Strasbourg sau Vancouver, bundițe cu bujori sau ștergare, opinci, curele și chimire, pălării și clopuri, ouă încondeiate sau coșuri din nuiele în care să duci poale-n brâu la biserică, icoane pe lemn și pe sticlă sau sculpturi cu chipuri sfinte încrustate cu măiestrie, oale de lut, butoaie, linguri și tot ce-i trebuie unui om gospodar în casă, toate au fost adunate la Târgul Meșterilor Populari de la Romexpo.
Printre standurile amenajate pentru meșterii populari, am găsit-o pe doamna Elena Zidaru trudește din luna februarie a anului trecut la un goblen. Va termina lucrarea de abia la anul, prin februarie, deși lucrează „mai ceva ca la fabrică”, mai mult de 8 ore pe zi. Doamna Elena a fost inițiată în arta goblenului în toamna lui 1981. De atunci, a cusut peste 150 de goblenuri, iar din 2004 a început să își creeze propriile modele, unicat, cu ajutorul unui soft special. Goblenurile sale se vând cu prețuri pornind de la 2.500 de euro/bucata.
Moldovean din Iași, Gheorghe Ciobanu nu poate sta locului. Poate doar atunci când penelul îi conduce mâna și ființa. Născut la țară, ar fi vrut să urmeze cursurile unui liceu de artă dar cum avea să și meargă la școală fiul unui țăran numai ca să se facă zugrav? Așa că tatăl său l-a dat la o școală militară.
Mai târziu, „fiind om cu scaun la cap, însurat și la casa lui”, Gheorghe Ciobanu a revenit la marea sa dragoste: pictura. 15 ani a pictat fără să vândă vreun exemplar. Apoi, a vândut două tablouri pe mai mulți bani decât a avut vreodată în buzunare. De atunci, operele sale au ajuns la expoziții din Franța, Austria și Eleveția. Jumătate din banii câștigați din vânzarea tablourilor îi dă celor săraci, iar din restul își cumpără vopsele și ce îi mai trebuie ca să își urmeze inima.
Păstrător al tradiției, Marian Lungu din Sănduleni, Bacău a început să coase bundițe pe la 16 ani. Lucra pe ascuns, să nu râdă lumea că el, băiat, face treabă de femeie. La cei numai 29 de ani ai săi, Marian este ambasador al tradițiilor românești peste hotare de câțiva ani buni. A reprezentat România în Israel, Olanda, Portugalia, Cipru, Italia. Pentru că oamenii se întorc la rădăcini, Marian și-a adaptat oferta și creează costume populare pentru nou-născuți și pitici de-o șchioapă. Că munca lui e apreciată o dovedește și faptul că unii dintre cei mai cunocuți artiști, precum Anton Achiţei, Maria Şalaru, Veronica Juşcă, Maria Tătaru, George Cojocărescu sau Marius Zgâianu i-au purtat costumele la spectacole.
Satul românesc depinde de agricultură, iar majoritatea locuitorilor din mediul rural practică o agricultură de subzistență. Dacă meșteșugurile s-ar dezvolta, oamenii de la sate ar avea ocazia de a le pune o pâine pe masă copiilor lor și de a-i trimite la școală. Însă, pentru ca meșteșugarii și artizanii in România să nu dispară, e nevoie ca și românii să se întoarcă la tradiții. Pe timp de criză, mai ales, nemții, francezii sau americanii s-au întors către produsele fabricate în interiorul granițelor naționale, tocmai pentru a proteja economia locală. La noi, ciobanii dau foc la lână pentru că nu mai are cine să o cumpere, să o toarcă și să împletească pulovere călduroase. Dacă dorim ca meșteșugurile să nu fie doar subiect de documentare, trebuie să susținem producătorii locali.
