Trei masuri de finantare din PNDR au adus in acest an aproape 180 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile, fermierilor romani, conform unui raspuns al AFIR-ului oferit la solicitarea StiriAgricole.ro.

Valoarea totala nerambursabila platita beneficiarilor proiectelor de investitii derulate prin PNDR 2020, pana la data de 15.12.2016, este de aproape 300 de milioane de euro, ceea ce reprezinta un grad de absorbtie de aproximativ 4,5%, raportat la valoarea totala a fondurilor alocate pentru masurile de investitii pentru intreaga perioada de programare financiara, respectiv 2014 – 2020. Gradul de absorbtie efectiva (raportat la platile efectuate de AFIR si decontate deja de Comisia Europeana, pentru masurile de investitii si pentru platile directe si compensatorii acordate prin PNDR 2020, inclusiv prefinantarea Programului) este de peste 13%.

Submasurile de investitii din PNDR 2020 care au beneficiat de cele mai mari sume platite sunt:
– sM 4.1 Investitii in exploatatii agricole – 75,7 milioane de euro;
– sM 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri – 81,38 milioane de euro;
– sM 6.3 Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici – 27,7 milioane de euro.

Diferenta pana la aproape 300 de milioane de euro o reprezinta valoarea platilor efectuate pentru restul submasurilor de investitii care au avut sesiuni deschise de primire a proiectelor.

Calendarul sesiunilor de depunere a cererilor de finantare pentru anul 2017 este stabilit de catre Autoritatea de Management pentru PNDR (AM PNDR) din cadrul MADR, in urma consultarii Comitetului de Monitorizare pentru PNDR. Ulterior stabilirii calendarului, acesta este transmis Agentiei pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) si adus la cunostinta publicului larg.

In perioada 15 decembrie 2016, ora 9.00 – 28 februarie 2017, ora 16.00, solicitantii de finantare europeana nerambursabila pot depune proiecte pentru investitii in exploatatii agricole din sectorul vegetal si din cel zootehnic (prin submăsura 4.1). Totodata, in intervalul 16 decembrie 2016, ora 9.00 – 28 februarie 2017, ora 16.00, se pot depune proiecte pentru cooperarea orizontala si verticala intre actorii din lantul de aprovizionare in sectoarele agricol si pomicol (prin submasurile 16.4 și 16.4a).

De asemenea, se primesc cereri de finantare in cadrul schemei pentru micii fermieri (submasura 6.5) in perioada 15 decembrie 2016, ora 9.00 – 15 mai 2017, ora 16.00. Aceasta submasura este lansata pentru prima oara in aceasta perioada de finantare.

Share on Facebook