Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a încheiat „Acte adiționale la Convențiile privind finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente” de către beneficiarii Măsurii 215 – Plăți privind bunăstarea animalelor – păsări – anul II de angajament.

Prin încheierea acestor convenții, APIA emite, la cererea solicitantului, o adeverință prin care confirmă că acesta a depus cerere de ajutor pentru Măsura 215 – Plăţi privind bunăstarea animalelor – păsări în perioada 16 octombrie – 15 noiembrie 2013 aferentă anului II de angajament, precum și suma în euro reprezentând valoarea celor două deconturi depuse în anul II de angajament.

Fondul de Garantare a Creditului Rural S.A. – IFN și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A – IFN garantează 80% din valoarea creditului contractat de fermier.

Banca are obligaţia sa informeze beneficiarii privind obligaţia acestora de a suporta contravaloarea dobânzilor, diferenţele de curs valutar, comisioanele bancare şi de garantare ce decurg din aceste credite.

APIA recomandă potenţialilor beneficiari interesaţi să îşi aleagă creditorul numai după un studiu atent al condiţiilor de creditare impuse de fiecare bancă creditoare pentru a obţine condiţiile de creditare cele mai avantajoase şi care se potrivesc cel mai bine profilului exploataţiei sale.

În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 703/2013 privind aprobarea condiţiilor în care se vor încheia convenţiile dintre instituţiile financiare bancare şi nebancare şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în vederea finanţării de către acestea a activităţilor curente ale beneficiarilor plăţilor derulate prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în baza adeverinţelor eliberate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, banca trebuie să respecte nivelurile costurilor aferente acordării creditelor pentru beneficiarii plăților directe, astfel încât dobânda finală aplicată beneficiarului să nu poată depăși ROBOR 6M + 4%, iar comisioanele aferente creditului să fie în limita de 1%.

Totodată, potrivit aceluiaşi act normativ, banca trebuie să facă dovada că, în perioada 2008-2012 a acordat credite beneficiarilor axei I – Creșterea competitivității sectoarelor agricol și forestier, axei III – Calitatea vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale și axei IV Leader din Programul Național de Dezvolare Rurală 2007-2013.

Toate convențiile încheiate între Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Bănci şi Fondurile de Garantare sunt postate pe site-ul APIA la adresa www.apia.org.ro.

Share on Facebook