Familia Herea deține 20 de hectare, cultivate cu pomi fructiferi, viță de vie și cereale, în județul Iași. Pentru a-și vinde mai bine marfa, s-a alăturat Asociației Pomiviticolă Hilița și acum bate târgurile din țară, pentru a găsi noi clienți.

„Am reușit să intrăm într-un supermarket, dar cred că putem mai mult, deoarece avem marfă de calitate, la prețuri mici, care nu acoperă decât materia primă, ambalajele și etichetele. Munca nu o mai socotim, numai să vindem. Dar e greu, deoarece nimeni nu vrea să ne ia marfa cu eticheta noastră. Am contactat un lanț de hoteluri, care a cerut gemul la butoi, pentru ca să-l ambaleze în străinătate în borcane mici, cu sigla lor, și nu am acceptat. Am dus și la o tabără organizată de un preot și ne-a zis că nu-l interesează ce le dă de mâncare copiilor, cât timp iese banul”, spune Doina Herea.

Anul acesta, intermediarul care îi prelua miezul de nucă a tot dus-o cu vorba, spunându-i că va lua marfa când prețul va crește. A tot amânat momentul până după Paște, când prețul s-a prăbușit la 12 lei pe kilogram, adică aproape un sfert din cel afișat la tarabe înainte de Înviere. Chiar și așa, familia Herea și-a găsit clienți fideli, care le cumpără porcii îngrășați, pentru a-i sacrifica de Ignat, precum și pui.

„Luăm pui de o zi, îi creștem cu cerealele noastre și îi vindem, ca să putem trăi”, mărturisește Doina Herea.

Înființată în anul 2009, Asociația Pomiviticolă Hilița, din județul Iași, are în prezent 30 de membri, din care doar 16 produc efectiv marfă pentru piață. Anual, aceștia livrează 8-10.000 de borcane cu dulceață și compoturi tradiționale, pe lângă fructe, struguri și vin. Toate produsele sunt realizate manual. Prețurile variază de la 7 lei, cât costă un borcan de compot de cireșe, la 20 de lei pentru un borcan de dulceață de cireșe amare. În preț intră și costul borcanului și al etichetei, care se ridică la aproape 4 lei, astfel că, la un borcan de compot vândut cu 7 lei, producătorii nu rămân cu mare lucru. Pentru marfa preluată en gros, producătorii sunt dispuși să facă reduceri substanțiale.

„Ca să faci producție de fructe, trebuie să faci tratamente, iar acestea costă. În fiecare an, spunem că ne scoatem banii când vor ieși cireșele, dar anul acesta au mers foarte prost, nu s-au făcut. Nici cu nucile nu cred că vom avea succes, pentru că, de la ploi, se înnegresc și cad”, ne-a declarat Doina Herea.

Asociația Pomiviticolă Hilița, din județul Iași, a pornit la drum cu 13 membri fondatori, iar, din primăvara lui 2010, se mândrește cu trei produse atestate și recunoscute ca produse tradiționale românești – gemul, dulceața și compotul de Hilița.

Share on Facebook