In urma informatiilor aparute in presa, Ministerul Agriculturii a oferit lamuriri cu privire la schema de subventionare a productiei de ulei de masline.

„Prin nici unul din actele normative in vigoare, Romania nu sustine subventionarea, fie si prin schema de sprijin cuplat, a uleiului de masline. De altfel, intelesul schemei de sprijin facultativ cuplat asa cum este prevazut in Reg CE nr. 1307/2013 este acela ca acest sprijin se acorda cuplat de o productie. Din acest punct de vedere, Romania, chiar in conditiile in care ar exista cerinte, nu ar putea acorda o schema de sprijin cuplat pentru uleiul de masline, de exemplu, neavand productie de masline”, se arata intr-un comunicat remis de MADR.

Actul normativ national de punere in aplicare a prevederilor REG CE nr. 1307/2013, este Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 3/2015, cu modificarile si completarile ulterioare pentru aprobarea schemelor de plati care se aplica in agricultura in perioada 2015-2020 si pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societatile agricole si alte forme de asociere in agricultura.

In cuprinsul OUG 3/2015, la Capitolul VIII, art. 24, referitor la sprijinul cuplat, se prevad urmatoarele :

“(1)Sprijinul cuplat se poate acorda sectoarelor si productiilor prevazute la art. 52 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013, considerate importante din motive economice, sociale si de mediu si care sunt afectate de anumite dificultati.

(2)Pentru a beneficia de sprijinul cuplat prevazut al art. 1 alin. (2) lit. e), fermierii trebuie sa respecte prevederile art. 6-8 si conditiile specifice aprobate prin ordin al ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale.

(3)Pentru culturile sau plantatiile care se infiinteaza incepand cu anul 2016, fermierii trebuie sa faca dovada ca utilizeaza samanta si material saditor certificate oficial potrivit prevederilor Legii nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul si certificarea calitatii, comercializarea semintelor si a materialului saditor, precum si testarea si inregistrarea soiurilor de plante, republicata, cu exceptia fermierilor participanti la schema simplificata pentru micii fermieri.”

In aplicarea prevederilor OUG 3/2015, cu modificarile si completarile ulterioare, a fost aprobata HOTARAREA nr. 219 din 25 martie 2015 privind stabilirea sectoarelor, culturilor si speciilor de animale pentru care se acorda sprijin cuplat in perioada 2015-2020 (act normativ de implementare specifica).

Aceasta stabileste, in mod explicit si fara echivoc, care sunt culturile si speciile de animale care beneficiaza de sprijin cuplat in perioada 2015-2020.

Astfel, potrivit art. 1 se prevad culturile din sectorul vegetal pentru care se acorda sprijin cuplat :

“Se acorda sprijin cuplat in perioada 2015-2020 in sectorul vegetal, pentru urmatoarele culturi:

a)soia;

b)lucerna;

c)mazare boabe pentru industrializare;

d)fasole boabe pentru industrializare;

e)canepa pentru ulei si fibre;

f)orez;

g)samanta de cartof;

h)hamei;

i)sfecla de zahar;

j)tomate pentru industrializare cultivate in camp;

k)castraveti pentru industrializare cultivati in camp;

l)legume cultivate in sere: tomate, castraveti, ardei, varza pentru consum in stare proaspata si castraveti pentru industrializare;

m)legume cultivate in solare: tomate, castraveti, ardei, varza si vinete pentru consum in stare proaspata si castraveti pentru industrializare;

n)prune pentru industrializare;

o)mere pentru industrializare;

p)cirese si visine pentru industrializare;

q)caise si zarzare pentru industrializare;

r)cartof timpuriu pentru industrializare.”

Din articolul 1 al HG nr. 219/2015, act normativ de implementare, rezulta faptul ca, uleiul de masline nu beneficiaza de sprijin cuplat acordat de Romania.

Share on Facebook