Sectorul apicol din România are nevoie de un Observator al preţurilor pentru a determina dacă mierea provine sau nu dintr-o stupină autorizată, precum și de definirea apicultorului, a declarat secretarul de stat din Ministerul Agriculturii (MADR), Daniel Botănoiu.

Observatorul prețurilor va permite autorităților să urmărească traseul mierii, de la apicultor și până pe masa consumatorilor. Așa vor putea fi identificați cei care vând miere la negru.

„Avem nevoie de acel Observator al preţurilor, pentru că atunci vom şti exact că mierea care a plecat de la un producător cu un preţ A şi a ajuns la consumator cu un preţ B, provine dintr-o stupină autorizată sau dacă ea este adusă pe căi oculte şi pusă pe masa consumatorului”, a explicat oficialul MADR.

Totodată, în 2014, va fi definit apicultorul și fermierul activ, pentru a-i încuraja pe cei care lucrează conform legii să facă afaceri în agricultură.

„Este important, din punct de vedere al preocupării viitoare, să definim, odată pentru totdeauna, ceea ce înseamnă un apicultor, aşa cum vom face şi cu fermierul activ începând din 2014, deoarece aşa îi vom încuraja pe cei care fac o activitate corectă, pentru cei care respectă, în primul rând, consumatorul din România. Este important să emitem o legislaţie în domeniu care să fie valabilă pe o perioadă mai lungă de timp, care să permită apicultorilor să aibă continuitate în afacerile lor şi să nu mai schimbăm de la o zi la alta proceduri, legislaţii şi documente”, a declarat Daniel Botănoiu.

În prezent, apicultorii din România dețin peste 1,47 de milioane de familii de albine.

Share on Facebook