MADR, clarificari despre autorizatiile acordate pentru pesticidele care ucid albinele

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

In perioada 20.01.2020 – 01.05.2020, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale conform art. 53 din Regulamentul (CE) nr.1107/2009, a autorizat utilizarea in situatii de urgenta a trei produse de protectie a plantelor pe baza de neonicotinoide la tratarea semintelor de porumb, pentru semanatul culturilor de porumb, precum si utilizarea in perioada 20.01.2020 – 18.05.2020 a semintelor de sfecla de zahar tratate cu un produs de protectie a plantelor pe baza de neonicoitinoide pentru semanatul culturilor de sfecla de zahar.

Romania, alaturi de alte state din Uniunea Europeana (Belgia, Slovacia, Finlanda, Spania, Polonia) a acordat pentru campania de insamantare din anul 2020 autorizatii conform art.53 din Regulamentul (CE) nr.1107/2009, pentru utilizarea semintelor de sfecla de zahar tratate cu produse de protectie a plantelor  pe baza de neonicotinoide.

Conform autorizatiilor emise de catre Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, tratamentul semintelor de porumb va fi efectuat numai de catre prestatorii de servicii autorizati, care fac dovada ca tratamentul se va face in instalatii profesionale si cu personal calificat (statii/masini de tratare a semintelor), iar in cazul semintelor de sfecla de zahar, tratamentul este efectuat in instalatii profesionale, autorizate la nivelul UE si in conformitate cu standardele ESTA.

Avand in vedere ca floarea soarelui este una dintre principalele culturi melifere si luand in considerare importanta sectorului apicol din Romania, in acest an Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale nu a mai acordat autorizatii pentru utilizarea in situatii de urgenta a produselor de protectie a plantelor pe baza de neonicotinoide pentru tratarea semintelor de floarea soarelui.

Tinand cont de potentialul ridicat de atac al daunatorilor de sol Tanymecus dilaticollis si Agriotes spp. si luand in considerare faptul ca nu exista solutii care sa permita mentinerea competitivitatii fermelor din Romania, pana la identificarea unor alternative chimice, este imperios necesara utilizarea de samanta tratata in zonele unde fara o astfel de solutie cultura de porumb va fi compromisa, fermierii putand inregistra pierderi financiare considerabile la culturile de porumb.

In sezonul agricol 2020, semintele tratate de porumb vor fi folosite doar in zonele cele mai afectate de atacul daunatorilor Tanymecus dillaticolis si Agriotes spp, unde se depaseste pragul  economic de daunare(PED).

Precizam ca informatiile aparute in Daily News 03/02/2020 nu fac obiectul autorizatiilor emise de catre Romania in luna ianuarie 2020 si consideram ca acestea se refera la proiectul de decizie discutat la nivelul Comisiei Europene in Comitetul de Apel din luna noiembrie 2019 prin care s-a propus interzicerea pentru Romania si Lituania de a repeta acordarea de autorizatii in temeiul articolului 53 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 pentru produsele de protectie a plantelor care contin substantele active clotianidin sau imidacloprid pentru utilizare la tratamentul semintelor de rapita impotriva organismelor daunatoare Phyllotreta spp. sau Psilliodes spp.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE