Legea care prevede ca toate marile lanturi de magazine sa aiba cel putin 51% produse romanesti a fost adoptata astazi de Camera Deputatilor, cu 293 de voturi „pentru”. Pentru a intra in vigoare, legea trebuie promulgata de presedintele Iohannis si publicata in Monitorul Oficial.

„Nu inchidem magazinele in weekend, acea prevedere din proiect nu s-a discutat, am abandonat acele articole. Proiectul de lege prevede amenzi pentru cei care nu respecta alte prevederi importante din lege, precum aceea ca nu ai voie sa mai faci facturi in plus la producatori, nu ai voie sa impui un pret minim pe piata, cum s-a intamplat pana acum. Sunt amendati cu sume intre 100.000 — 150.000 de lei si in caz de abateri repetate se poate merge pana la inchiderea magazinului”, a declarat presedintele Comisiei pentru agricultura, Nini Sapunaru, potrivit Agerpres.

Potrivit proiectului de lege, „lantul scurt de aprovizionare este un lant de aprovizionare care implica un numar limitat de operatori economici in activitati de cooperare si de dezvoltare economica la nivel local si regional si relatii stranse intre producatori, procesatori si comercianti”. Sapunaru preciza ca proiectul de lege stabileste ca pe etichetele produselor din carne proaspata trebuie trecuta tara de provenienta a carnii, iar pe produsele procesate din carne trebuie trecut procentul de carne din Romania continut de acestea.

Proiectul de lege prevede: „comerciantii — persoane juridice autorizate au obligatia ca pentru categoriile carne, oua, fructe, legume, miere de albine, produse lactate si de panificatie sa achizitioneze aceste produse in proportie de cel putin 51% din volum de marfa pe raft, corespunzator fiecarei categorii de produse, provenite din lantul scurt de aprovizionare. Exceptie fac comerciantii cu o cifra de afacere de pana la 2 milioane de euro, echivalenta in lei. Metodologia de desfasurare a actiunilor privind lantul scurt de aprovizionare se aproba prin hotarare de Guvern”.

Anul trecut, datorita scaderii TVA la alimente si cresterii consumului, Kaufland, Carrefour, Lidl, Metro si Auchan au avut fiecare vanzari de peste un miliard de euro, potrivit Digi24.

Legea urmeaza sa ajunga pentru promulgare la presedintele Klaus Iohannis, iar ulterior aceasta va fi publicata in Monitorul Oficial.

Share on Facebook