Astăzi celebrăm 96 de ani de la Marea Unire care a adus sub același steag Regatul, format din Țara Românească și Moldova, cu Transilvania, Banatul, Maramureșul, Crișana  și Basarabia, dând naștere „României dodoloațe”! La mulți ani, România! La mulți ani, români, oriunde v-ați afla!

Ziua Națională a României

Unirea a fost firul roșu al istoriei zbuciumate a patriei noastre, spun istoricii. De aceea, Unirea de la 1 Decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei României şi, totodată, realizarea unui deziderat al locuitorilor graniţelor vechii Dacii, unirea Transilvaniei cu România. După căderea regimului comunist, care celebra Ziua Națională pe 23 august, în memoria deciziei din al Doilea Război Mondial de a ne alătura armatei sovietice împotriva forțelor naziste, ziua de 1 Decembrie a devenit Ziua Națională a României.

Românii din Basarabia au fost primii care și-au anunțat unirea cu patria-mamă. Cu toată opoziția Rusiei și Ucrainei, Basarabia și-a proclamat independența pe 24 ianuarie/6 februarie 1918, iar la 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării, care cuprindea reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, a adoptat, cu majoritate de de voturi, hotărârea Basarabiei de a se uni cu România.

Apoi, a venit rândul bucovinenilor. La 15/28 noiembrie 1918, Congresul general al Bucovinei, format din reprezentanţii aleşi ai românilor şi ai naţionalităţilor din Bucovina, a decis, în unanimitate, „unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu regatul României”.

Peste Carpați, dorința de Unire creștea încurajată de scăderea puterii Budapestei și a Vienei. După prăbușirea Imperiului Austro-Ungar și înfrângerea Puterilor Centrale, la Oradea, la 29 sep. /12 oct. 1918, Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român a adoptat în unanimitate „Declaraţia de autodeterminare naţională”, redactată de Vasile Goldiș. Documentul arată hotărârea celor 3.500.000 de români din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș de a fi ,,printre naţiunile libere”.

La 18/31 octombrie 1918, la Budapesta, a fost înființat Consiliul Național Român Central, cunoscut și ca Sfatul Național Românesc. În luna noiembrie 1918, acesta și-a mutat sediul la Arad. La 9/22 noiembrie 1918, Sfatul Național Românesc a trimis un ultimatum Consiliului Naţional Maghiar, prin care cerea „puterea de guvernare asupra teritoriilor locuite de români în Ardeal şi Ţara Ungurească”. Răspunsul era aşteptat până la 12 noiembrie.

Până să vie răspunsul de la maghiari, Sfatul Național Românesc a intensificat legăturile cu Regatul în vederea Unirii. Așa se face că, în urmă cu 96 de ani, într-o atmosferă sărbătorească, la Alba Iulia s-a ținut „Adunarea Naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918”, care a decretat „unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România”.  În sala mare a Unirii din cetate s-au adunat 680 de delegaţi oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 de comitate româneşti, apoi episcopii, delegaţii consilierilor, ai societăţilor culturale româneşti, ai şcolilor medii şi institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriaşi, ai organizaţiilor militare şi ai tinerimii universitare. Toate păturile sociale, toate interesele şi toate ramurile de activitate românească erau reprezentate.

Dar pe lângă delegaţii oficiali, la Alba a curs poporul din toate colțurile țării, de dincolo de Carpați și de peste Prut și Dunăre, care cu ce a putut: cu trenul, cu carul, cu piciorul, toți în straie de sărbătoare, cu steaguri tricolore în frunte, cu table indicatoare a comunelor ori a ţinuturilor natale, cântând şi plini de bucurie, după cum au scris ziarele și istoricii vremii. Cu totul, peste o sută de mii de oameni s-au adunat pe 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, trecând pe sub poarta lui Mihai Viteazul și poposind pe Câmpul lui Horea, pentru a fi martori la Marea Unire. Actul Unirii le este citit chiar de către cel care l-a scris și care, în calitate de preşedinte al delegaţiei ardelene, a adus la cunoştinţa Regelui Ferdinand actul Unirii adoptat la Alba-Iulia, omul politic Vasile Goldiș.

Marea Adunare de la Alba-Iulia proclamă dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureş, Tisa şi Dunăre și cere ca Congresul de pace să asigure dreptatea şi libertatea atât pentru naţiunile mari, cât şi pentru cele mici şi să elimine războiul ca mijloc pentru reglementare a raporturilor internaţionale. La ceasurile 12 din ziua de 1 decembrie, prin votarea unanimă a rezoluţiei, Unirea Transilvaniei cu România era săvârşită, prin voința și sacrificiul poporului și strădania unor oameni politici luminați. La 11/24 decembrie 1918, regele Ferdinand emite Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu vechea Românie.

La mulți ani, România! Peste 2.700 militari romani si straini si 280 de mijloace tehnice la parada de 1 Decembrie.

Programul complet al manifestărilor pentru data de 1 Decembrie 2014

Peste 2.700 de militari, cu 280 de mijloace tehnice, din MApN, MAI, SRI si SPP vor participa, luni, la parada militara organizata cu ocazia Zilei Naționale a României, in Piata Constitutiei din Bucuresti, la eveniment urmand sa asiste si presedintele Traian Basescu. Militarilor romani li se vor adauga si detasamente de militari din Franta, Polonia, Republica Moldova, Turcia si Statele Unite ale Americii. In 2014 parada se desfasoara in Piata Constitutiei, dupa ce Arcul de Triumf a intrat intr-un proces de reabilitare si reparatii. Evenimentul este programat sa înceapă la ora 11.00, anunta Mediafax.

Pe timpul intonarii Imnului National al Romaniei, in semn de salut, se vor executa 21 de salve de tun de catre bateria de artilerie a Regimentului 30 Garda ,,Mihai Viteazul”.

Corul Academic “Divina Armonie”, acompaniat de orchestrele reunite ale Muzicii Reprezentative a Ministerului Apararii Nationale, Muzicii Militare a Regimentului 30 Garda Mihai Viteazul si Muzicii Militare a Diviziei 1 infanterie “DACICA”, va interpreta Imnul National.

In deschiderea paradei dedicata Zilei Nationale a Romaniei va evolua, cu drapelul national, un elicopter MI-17, apartinand Ministerului Afacerilor Interne.

Primul bloc de defilare al Armatei Romaniei va fi reprezentat de detasamentul Batalionului 26 Infanterie “Neagoe Basarab”, din Brigada 2 Infanterie “ROVINE”.

La defilare, Franta va fi reprezentata de un detasament format din 30 de militari francezi ai Regimentului 40 Artilerie.

In premiera, cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei va defila in Piata Constitutiei Garda de Onoare a Armatei Republicii Moldova.

Fortele armate poloneze vor fi reprezentate de un detasament din Batalionul Garzii de Onoare.

La parada va defila, de asemenea, un detasament al Statelor Unite ale Americii, compus din puscasi marini dislocati la baza militara de la Mihail Kogalniceanu in cadrul Fortei de Rotatie a Marii Negre. Acestia sunt supranumiti “Lorzii razboiului” si fac parte din Batalionul 2 al Regimentului 2 Puscasi Marini din Baza Lejeune.

Prin fata asistentei, va defila si detasamentul Republicii Turce apartinand Brigazii 66 Infanterie Mecanizata, care, din 2005, este parte integranta a Fortei de Reactie Imediata a Aliantei Nord- Atlantice.

Al doilea bloc de parada al Armatei Romaniei va fi reprezentat de detasamentul Batalionului 2 Infanterie “Calugareni”, din Brigada 1 Mecanizata “ARGEDAVA”, unitatea care, in premiera dupa cel de Al Doilea Razboi Mondial, a participat la operatii in afara teritoriului national. Batalionul 2 Infanterie “Calugareni” a executat, pana in prezent misiuni in 6 teatre de operatii, pe 3 continente, si a dislocat, in total, un numar de peste 2.000 de militari.

Al treilea bloc de parada va fi reprezentat de detasamentul Batalionului 495 Infanterie “Capitan Stefan Soverth”, din Brigada 1 Mecanizata “ARGEDAVA”, batalionul care a executat misiuni de lupta in Irak si Afganistan si a participat la numeroase exercitii militare nationale si internationale. Majoritatea militarilor sunt brevetati ca parasutisti militari si scafandri de lupta si au specializari in instructie alpina, supravietuire, pregatire sanitara, cercetare si geniu.

Parada va continua cu defilarea militarilor Batalionului 30 Vanatori de Munte “Dragoslavele” din Brigada 2 Vanatori de Munte “SARMIZEGETUSA”, care au indeplinit misiuni in sprijinul pacii, in teatrul de operatii Kosovo si Afganistan, urmati de militari ai Brigazii de Informatii Militare “Maresal Alexandru AVERESCU”, care au fost printre primii militari romani participanti la misiuni in teatrele de operatii din Irak, Balcanii de Vest si Afganistan.

Prin fata Palatului Parlamentului vor defila Fortele pentru Operatii Speciale, componenta specializata de interventie rapida a armatei, destinata sa execute cu mare precizie operatii speciale independente sau in sprijinul fortelor conventionale. Blocul de parada al FOS va fi constituit din militari ai Brigazii 6 Operatii Speciale “Mihai Viteazul”. Brigada si structurile subordonate au participat, din 2006, in mod constant, la misiuni specifice in teatrul de operatii din Afganistan.

Cei prezenti vor putea vedea, in pas de defilare, detasamentul de politie militara, din cadrul Batalionului 265 Politie Militara. Din 1992, Politia Militara a participat la toate misiunile externe in care a fost angrenata Armata Romaniei, in teatrele de operatii din Somalia, Kuweit, Angola, Bosnia si Hertegovina, Albania, Kosovo, Irak si Afganistan.

Detasamentul Fortelor Aeriene Romane va fi reprezentat de militari apartinand Brigazii 1 Rachete Sol-Aer “General Nicolae Dascalescu”, a carei misiune este apararea aeriana a municipiului Bucuresti.

Fortele Navale Romane vor fi reprezentante la parada de doua detasamente. Primul este alcatuit din militari apartinand unitatilor subordonate Flotei care au participat la misiuni in Marea Neagra, in teatrele de operatii din Marea Mediterana, Golful Aden si Oceanul Indian, indeplinind sarcinile primite in timpul Operatiei BLACKSEAFOR, Operatiei Active Endeavour sau Operatiei Atalanta, impotriva pirateriei navale.

Al doilea detasament este constituit din militari ai Batalionului 307 Infanterie Marina.

Parada va continua cu defilarea elevilor institutiilor de invatamant militar – Academia Tehnica Militara, Academia Fortelor Terestre “Nicolae Balcescu” din Sibiu, Academia Fortelor Aeriene “Henri Coanda”, Academia Navala “Mircea cel Batran”, ai Scolii Militare de Maistri Militari si Subofiteri a Fortelor Terestre “BASARAB I” si ai Colegiului Militar Liceal ,,Dimitrie Cantemir”.

Blocul de parada al Ministerului Afacerilor Interne va fi deschis de un detasament de studenti ai Academiei de Politie ,”Alexandru Ioan Cuza”.

Jandarmeria Romana va prezenta onorul cu un Detasament de luptatori ai Brigazii Speciale de Interventie “Vlad Tepes”.

IGSU va fi reprezentat de blocul de defilare al Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta. Prin fata spectatorilor vor defila Drapelul de lupta al Inspectoratului General si garda formata din pompieri echipati in uniforma specifica.

Vor defila apoi in Piata Constitutiei detasamentul constituit din pompieri care incadreaza echipaje de stingere a incendiilor, echipaje SMURD, salvatori de la inaltime si din medii ostile vietii, echipaje pirotehnice si echipaje de interventie la urgente chimice.

Printre salvatori se vor afla si membri ai echipei de cautare-salvare urbana RO-USAR, echipa recunoscuta la nivel international, acreditata INSARAG pentru a executa misiuni in afara granitelor tarii, sub egida Organizatiei Natiunilor Unite.

In cadrul paradei de 1 Decembrie, va defila detasamentul Serviciului Roman de Informatii. Port-stindardul institutiei este incredintat Brigazii Antiteroriste – unitatea prin care SRI isi exercita prerogativele de autoritate nationala in domeniul prevenirii si combaterii terorismului.

Primul bloc de defilare va fi constituit din luptatori ale caror misiuni sunt executarea interventiei contrateroriste la nivel national si asigurarea securitatii diplomatice. Protectia si gardarea antiterorista a unor obiective si personalitati, securitatea zborurilor companiilor romanesti de aviatie (Air Marshal), precum si executarea interventiei pirotehnice anti si contrateroriste la nivel national sunt misiuni aflate, de asemenea, in responsabilitatea luptatorilor SRI.

Al doilea bloc de defilare va fi format din profesionisti care realizeaza controlul de securitate pe toate cele 16 aeroporturi civile din tara.

Blocul de defilare terestru va fi incheiat de Detasamentul de garda si ceremonii militare din cadrul Jandarmeriei Romane, constituit din subofiteri de elita.

Defilarea detasamentelor de militari se va incheia cu doua detasamente care amintesc de traditiile militare ale poporului roman.

Primul detasament este cel al drapelelor de epoca, purtate de tinerii militari ai Regimentului 30 Garda “Mihai Viteazul”, urmat de cel al Asociatiei Traditia Militara, grupul de reconstituire istorico-militara care reprezinta Romania la Uniunea Europeana a Asociatiilor Istorico-Militare. Cel din urma detasament va purta uniformele si echipamentul de ceremonie, de graniceri, model 1914, precum si de campanie, de Infanterie si Vanatori de Munte, model 1916, specifice Armatei Regale Romane.

In incheierea defilarii terestre, o echipa formata din militarii Regimentului 30 va prezinta un exercitiu special de drill-team – exercitii demonstrative de manuire a armamentului.

Deasupra Pietei Constitutiei, primul zbor va fi efectuat de o aeronava C-130 HERCULES din dotarea Bazei 90 Transport Aerian (Otopeni), avion destinat sustinerii tactice a trupelor prin executarea de misiuni de suport logistic, desant aerian (parasutari de trupe si materiale) si evacuare medicala.

A doua formatie de zbor va fi alcatuita din trei aeronave C-27J SPARTAN din dotarea Bazei 90 Transport Aerian (Otopeni).

Acestea vor fi urmate de trei avioane IAR-99 Soim din dotarea Bazei 95 Aeriene (Bacau) si de alte sase aeronave de lupta MiG-21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriene Borcea.

Blocul de parada al tehnicii militare va fi deschis de cinci vehicule URO VAMTAC, autovehicule blindate pentru operatii speciale, intrat in inzestrarea Fortelor Terestre in anul 2007, urmate de transportoare de trupe PIRANHA.

Cei prezenti vor mai putea vedea masina de lupta a infanteriei 84 M – “Jderul”, autovehicul de lupta blindat, amfibiu, pe senile, transportoare amfibii blindate B 33 Zimbru, tancurile TR 85 M 1 “Bizonul”.

In continuare, va fi prezentat sistemul de artilerie LAROM, sistem interoperabil si cu performante la nivelul sistemelor similare aflate in dotarea celorlate armate din tarile membre ale NATO. Lansatorul multiplu de rachete LAROM este un mijloc autopropulsat de lovire complet automatizat, cu o mare putere de foc.

Spectatorii vor vedea, sistemul de artilerie antiaeriana “Ghepard”, un sistem blindat, autonom, autopropulsat, cu mobilitate ridicata, care poate executa misiuni de lupta in orice conditii meteorologice, ziua si noaptea, complexul antiaerian “OERLIKON” – sistem de artilerie antiaeriana care poate combate elicoptere de atac ce zboara la inaltimi mici si foarte mici, rachete aer-sol, avioane cu sau fara pilot, precum si tinte terestre usor blindate.

Prin fata tribunei oficiale vor defila vehiculele de lupta tip HUMVEE, in masura sa execute misiuni de lupta intr-o mare varietate de forme de teren si relief, de la desert la zone muntoase, pentru perioade lungi de timp, cu un minim de intretinere, autoturisme de teren CHEVROLET TAHOE care, pentru a veni in sprijinul actiunilor militare, pot fi echipate cu kituri de protectie balistica care sa corespunda unor niveluri de protectie ridicata pentru personal si autospeciale EOD.

Celor prezenti le va fi prezentat convoiul de tehnica HAWK, format din trei autospeciale de transport rachete, avand atasat cate un lansator cu cate trei rachete de exercitiu.

Fortele Navale vor fi reprezentate la parada tehnicii din acest an de doua ambarcatiuni tip RIB, o ambarcatiune rapida FULGERUL si o Instalatie Mobila de Lansare a Rachetelor, cu echipaje formate din militari ai Centrului de Scafandri, din infanteristi marini ai Batalionului de Infanterie Marina si din marinari ai Divizionului 150 Rachete Navale.

Blocul de parada al Comandamentului Logistic Intrunit vor face parte autoturisme de teren DACIA DUSTER, achizitionate prin Programul de stimulare a innoirii Parcului auto national, fiind destinate transportului personalului la diferite misiuni.

Blocul de defilare a tehnicii MApN va fi incheiat de autospecialele de interventie CBRN, pe platforma auto DACIA DUSTER 4×4, un mijloc tehnic dislocabil, independent, integrabil in Sistemul de Supraveghere si Avertizare CBRN al Armatei Romaniei.

Defilarea tehnicii Ministerului Afacerilor Interne va fi deschisa de o formatie de elicoptere Eurocopter – 135, apartinand Inspectoratului General de Aviatie.

Elicopterele vor fi urmate de avionul medicalizat de tip Piper PA-42 Cheyenne III dotat cu echipamente medicale conforme cu standardele europene, destinat efectuarii misiunilor interne si externe de salvare pentru pacientii aflati in stare grava.

Blocul de defilare al tehnicii terestre a structurilor Ministerului Afacerilor Interne va fi deschis cu defilarea a zece motociclete BMW ale Politiei Rutiere, structura specializata in indrumarea, supravegherea si controlul respectarii normelor de circulatie pe drumurile publice.

Acestea vor fi urmate de un autoturism marca Volvo V 60, folosit la interventia in cazul accidentelor de circulatie si la supravegherea si controlul traficului rutier.

Politia Romana mai prezinta autoturismul Porsche, folosit de politistii rutieri la supravegherea si controlul traficului rutier, fiind capabil sa atinga o viteza maxima de 320 km/h.

Publicului ii vor mai fi prezentate trei autoturisme BMW – 330 – XD, folosite, in special, la insotirea coloanelor oficiale ale demnitarilor romani si straini, precum si la misiuni de patrulare, supraveghere si control al traficului rutier, urmate de doua autovehicule Dacia Duster si o autospeciala Dacia Dokker, folosite de Politia Rutiera la misiuni de supraveghere a traficului rutier si interventie in conditii meteorologice nefavorabile pe autostrazi si drumul national DN1, precum si de sase autospeciale Dacia Logan, folosite de politisti in activitatea de mentinere a ordinii si sigurantei publice, in orase, si in zonele rurale.

In Piata Constitutiei, vor defila efective din cadrul Serviciului Independent pentru Interventii si Actiuni Speciale, principala formatiune de interventie a Politiei Romane, parte a grupului de elita “ATLAS” .

Cei prezenti vor mai putea vedea autospecialele de interventie Mercedes Vito si Sprinter, folosite de luptatorii SIIAS, dotate cu echipament de protectie balistica si echipamente speciale de executare a misiunilor specifice: rezolvarea situatiilor de criza, interventia pentru capturarea sau neutralizarea infractorilor foarte periculosi sau inarmati cu arme de foc, eliberarea ostaticilor, a persoanelor rapite sau sechestrate.

Blocul de parada al Politiei Romane va fi inchis de trei autolaboratoare criminalistice destinate cercetarii la fata locului, dotate cu tehnica foto-video digitala, truse si echipamente criminalistice.

Politia de Frontiera Romana va prezenta, la parada, cinci ATV-uri care au rolul de a facilita accesul in zonele inguste, greu accesibile de pe frontiera, trei Autospeciale Volkswagen Passat Variant destinate patrularii si interventiei cu operativitate a politistilor de frontiera in zonele de competenta si pe comunicatiile adiacente, Autospeciale de patrulare Dacia Duster, Autospeciale de patrulare “Iveco Massif” si Autospeciale de supraveghere cu termoviziune care ofera informatii video in timp real, atat ziua, cat si noaptea, inclusiv coordonatele GPS ale infractorilor.

Parada va continua cu o Ambarcatiune Harpoon, utilizata in misiunile de interventie in zone greu accesibile, mlastini, gheata sparta, poduri de gheata, ape mici din Delta Dunarii, Fluviul Dunarea, Raul Prut, Ambarcatiuni de tip RR, destinate misiunilor de patrulare, si Autospeciale pentru transportul cainilor de serviciu marca Mitsubishi L200.

Politia de Frontiera Romana isi va incheia defilarea cu trei autospeciale Volkswagen Transporter.

Parada tehnicii auto a Jandarmeriei Romane va fi deschisa de motociclete, urmate de autoturismul Volkswagen Passat Variant, destinat misiunilor de insotire a coloanelor oficiale si Sistemul mobil de comunicatii montat pe autovehiculul Chevrolet Tahoe.

Parada va continua cu autoturisme DACIA DUSTER, folosite pe timpul misiunilor de patrulare, autospeciale Volkswagen Transporter, dotate cu mijloce de filmare si inregistrare, folosite in misiunile de asigurare si restabilire a ordinii publice, pentru furnizarea de informatii si imagini operative, dar si pentru constituirea mijloacelor de proba judiciare.

Prin fata celor prezenti vor rula autospeciale ISUZU 4X4, precum si de tip UTV, care au in dotare si kit separat de senile, folosite de Jandarmeria Montana in misiunile de salvare si evacuare a persoanelor aflate in situatii de risc, dar si pentru asigurarea unui climat de siguranta in zonele montane.

Vor defila, de asemenea, autospeciale OPEL MOVANO cu 12 locuri, care asigura transportul rapid in conditii de siguranta a fortelor Gruparilor de Jandarmi Mobile si autospecialele blindate pentru interventie SANDCAT si AM7 sunt folosite atat in executarea misiunilor antiteroriste, cat si in cele internationale, deoarece asigura un nivel ridicat de protectie balistica antiglont, impotriva minelor sau dispozitivelor explozive improvizate, precum si Autospeciala cu apa ACDP 7000, destinata misiunilor de restabilire a ordinii publice.

Defilarea va continua cu tehnica de interventie a Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta.

Formatia de defilare a pompierilor romani va fi deschisa de autospecialele pentru munca operativa, mijloace de transport destinate actiunilor grupei operative, care asigura coordonarea fortelor de interventie.

Defilarea va continua cu autospeciala cu capacitate de trecere marita, in care, alaturi de cei doi salvatori din cadrul Unitatii Speciale de Interventie in Situatii de Urgenta, se afla “LUCKY”, cainele special antrenat pentru misiunile de cautare-salvare urbana a persoanelor.

Prin fata spectatorilor vor mai trece motociclete de interventie S.M.U.R.D, care deservesc zonele aglomerate si greu accesibile, incadrate cu paramedici capabili sa acorde primul ajutor medical specializat, masina medicului de urgenta, urmata de ambulantele S.M.U.R.D., destinate acordarii primului ajutor medical calificat, terapie intensiva mobila si terapie intensiva neonatologie.

La parada vor fi prezentate autospeciale pentru cercetare si prima evaluare in cazul accidentelor chimice, biologice, radiologice si nucleare, autospecialele pentru decontaminare a persoanelor afectate, o Autospeciala de interventie la dezastre si accidente colective, destinata interventiei la calamitati si catastrofe naturale si cele doua centre mobile de comanda si control si Autospeciale pentru descarcerare.

Blocul de defilare al tehnicii Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta se va incheia cu autospeciala de interventie si salvare de la inaltimi de tip Bronto Skylift, destinata interventiei la cladiri inalte si foarte inalte.

Prin fata tribunei oficiale va trece si tehnica din dotarea Serviciului Roman de Informatii, compusa din trei dispozitive.

Primul va fi dispozitivul de interventie contraterorista format din trei autospeciale de interventie contraterorista cu cate patru luptatori si o autospeciala pentru interventie a scafandrilor, cu doi luptatori si patru scafandri echipati de lupta.

Va urma dispozitivul de interventie antiterorista/contraterorista pirotehnica, alcatuit din doua autospeciale de interventie cu cate patru luptatori, destinate evacuarii si izolarii zonei de interventie, si o autospeciala de interventie pirotehnica cu dotarile standard, deservita de un echipaj format din trei luptatori.

De asemenea, in Piata Constitutiei va defila dispozitivul de protectie – gardare, format dintr-un autovehicul principal (auto VIP) si doua autovehicule de escorta cu cate patru luptatori.

Blocul de defilare al SRI se va incheia cu trei autospeciale apartinand unitatii specializate responsabile cu asigurarea, pe teritoriul Romaniei, a protectiei corespondentei oficiale.

In Piata Constitutiei vor defila, reprezentand Serviciului de Protectie si Paza, doua dispozitive specifice pentru protectia demnitarilor, una pentru oras, cealalta, pentru zonele greu accesibile sau pentru deplasarea in conditii de vreme nefavorabila. Acestea vor fi urmate de cinci motociclisti care asigura escorta coloanelor oficiale.

Pentru prima data de la infiintarea sa, Politia Locala a Municipiului Bucuresti va fi reprezentata la parada de 1 Decembrie de motociclistii din cadrul Serviciului Circulatie. In dotarea lor se regasesc motociclete BMW si CA-NAM SPYDER, acestea fiind utilizate pentru patrulare sau pentru deplasarea cu rapiditate la cazurile sesizate.

Defilarea Cavaleriei Jandarmeriei Romane, devenita deja o obisnuinta a manifestarilor prilejuite de Ziua Nationala, va fi deschisa de caii multiplii campioni nationali ai Bazei de Administrare si Deservire a Jandarmeriei., urmati de Detasamentul de cavalerie al Jandarmeriei Capitalei si de Patrula Calare a Politiei Locale a Municipiului Bucuresti.

In Piata Constitutiei va prezenta onorul Garda de Onoare a Regimentului 30 Garda “Mihai Viteazul”, unitate etalon a Armatei Romaniei. Regimentul 30 Garda ,,Mihai Viteazul” este prima unitate atestata documentar din armata romana moderna, acreditata cu paza palatului domnesc, infiintata la 1 iulie 1860, prin Ordonanta domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Parada prilejuita de Ziua Nationala se va incheia cu onorul dat de Muzica Reprezentativa a Ministerului Apararii Nationale, Muzica Militara a Regimentului 30 Garda Mihai Viteazul si Muzica Militara a Diviziei 1 Infanterie “DACICA”.

La parada militara organizata cu ocazia Zilei Nationale in Piata Constitutiei urmeaza sa asiste si presedintele Traian Basescu, fiind de asemenea anuntata prezenta ministrului Apararii, Mircea Dusa, si a sefului Statului Major General, general-locotenent Stefan Danila.

In timpul paradei de 1 Decembrie, traficul rutier va fi restrictionat, intre orele 5.00 si 14.00, pe Calea 13 Septembrie (intre Bd. Tudor Vladimirescu si Bd. Libertatii), strada Izvor, Bd. B.P. Hasdeu, Splaiul Independentei (intre Piata Operei si Podul Natiunile Unite), Bd. Unirii (intre Piata Constitutiei si Bd. I.C. Bratianu), Bd. Natiunile Unite, Bd. Libertatii, Bd. Regina Maria (intre Piata Libertatii si Piata Regina Maria), Bd. George Cosbuc (intre Bd. Tudor Vladimirescu si Piata Regina
Maria) si Calea Rahovei (intre Bd. Libertatii si Bd. George Cosbuc).

Dupa defilare, traficul rutier va fi restrictionat pe Bd. Tudor Vladimirescu, intre Bd. George Cosbuc si Calea 13 Septembrie, sensul spre Calea 13 Septembrie, precum si pe strazile care acced in acest tronson.

Rutele ocolitoare recomandate de Politia Rutiera sunt: Calea 13 Septembrie – Sos. Panduri – str. Dr. Rainer – bd. Eroilor – str. Stirbei Voda – Calea Victoriei; Calea 13 Septembrie – Sos. Panduri – str. Dr. Rainer – bd. Eroilor – str. Stirbei Voda – str. Berzei – str. Buzesti – Piata Victoriei; Calea Rahovei – str. Progresului – str. C-tin Istrate – bd. Marasesti – bd. Dimitrie Cantemir – Piata Unirii.

Tot luni, incepand cu 17.30, cand va avea loc retragerea cu torte, traficul rutier va fi restrictionat pe banda I pe traseul Palatul Cercului Militar – bd. Regina Elisabeta – bd. Mihail Kogalniceanu – Piata Operei – bd. Eroii Sanitari – bd. Prof. Gh. Marinescu – Sos. Cotroceni – Piata Leul – bd. Iuliu Maniu – bd. Vasile Milea – sediul Regimentului 30 Garda.

Share on Facebook