Irimescu: Cautam solutii pentru a subventiona colectarea laptelui

Facebook
Twitter

Laptele de export ajunge in Romania la pretul de circa 19 eurocenti pe litru, acest cost fiind unul „foarte ciudat” potrivit ministrului Agriculturii, Achim Irimescu. In acest sens, oficialul este de parere ca producatorii trebuie sprijiniti, inclusiv printr-o subventionare a colectarii laptelui.

„Am fost la Vatra Dornei si Botosani, se plangeau fermierii ca primesc 60 de bani/litru. Mi se spune ca din restul Europei vine la 19 eurocenti/litru, e foarte ciudat cum poate sa ajunga acel lapte atat de ieftin. Daca ne uitam pe lista preturilor la lapte din UE vedem ca la coada de tot, cele mai mici preturi – 14-15 eurocenti – sunt in Tarile Baltice. Tot catre coada e si Romania, dar oficial figuram cu 24 de eurocenti pe litru, fiindca nu se iau in calcul producatorii mici. Pretul mediu pe Uniune e undeva catre 30-31 de eurocenti. In Franta s-a gasit o solutie sa nu scada sub 34 de eurocenti pe litru. Mi se pare un pret ciudat pentru ca, daca va uitati pe lista, laptele e la un pret mult mai mare. Sigur, poate fi o justificare embargoul rus, produsele lactate care ajungeau in Rusia raman in UE. Dar vine Comisia Europeana si ne spune ca exporturile agroalimentare ale Uniunii au crescut cu 10% catre alte destinatii decat Rusia. Vedem ca suntem invadati de laptele din statele respective, in principal Ungaria si Polonia. E drept, procesatorii mi-au spus ca nu depaseste 10% din laptele procesat la noi. Avand in vedere ca e transportat pe sute, mii de kilometri din Polonia, e foarte interesant cum reusesc ei sa fie competitivi”, a declarat ministrul Agriculturii, in cadrul emisiunii „Dupa 20 de ani”, de la postrul ProTV.

Achim Irimescu spune ca a solicitat ca aceasta situatie sa fie investigata pentru a afla de ce laptele din import ajunge cu un pret atat de mic in Romania.

„Ei reclama ca ar fi subventii pe care noi nu le cunoastem in statele respective. Mi-e greu sa cred ca e asa, dar vom verifica, fiindca toate subventiile se comunica Comisiei Europene si daca nu sunt agreate cu CE, nu poti sa le aplic”, a mai spus Irimescu.

In viziunea ministrului Agriculturii o posibila solutie la aceasta situatie ar fi acordarea unei subventii pentru colectarea laptelui.

„Cred ca solutia cea mai buna ar fi fost – nu spun ca se poate aplica – o subventie care sa se acorde pentru colectarea laptelui. Teoretic se poate acorda, practic ne trebuie acceptul Comisiei Europene si existenta la buget a acestor bani. Tot ce se intampla pe piata europeana se datoreaza supraproductiei. Toata productia de lapte pana pe 1 aprilie 2015 a fost contingentata, pe cote de lapte. In momentul in care a disparut cota de lapte, s-a dus productia foarte mult in sus. Ca sa va dau un exemplu, pe anul de productie 2014-2015, pentru ca existau cote si cine le depasea era penalizat, platea taxa pe supraproductie, statele care au depasit cotele au platit 1,3 miliarde euro. Tot acel lapte nu mai e penalizat acum si se gaseste pe piata si aceasta productie in exces, cumulata cu embargoul rus, a dus la o situatie efectiv tragica”, a mai spus Achim Irimescu, in cadrul emisiunii de la ProTV.

In luna septembrie 2015, pentru a sprijini sectoarele europene de lapte si carne de porc, Comisia Europeana a anuntat acordarea unor ajutoare exceptionale, aprobate prin Regulamentul Delegat (UE) nr. 1.853/2015 al Comisiei din 15 octombrie 2015 de acordare a unor ajutoare exceptionale cu caracter temporar fermierilor din sectorul cresterii animalelor, prin care se aloca un total de 420 milioane euro, Romaniei revenindu-i o suma totala de 11,1 milioane de Euro (8,8 mil. euro pentru sectorul de lapte , 2,3 mil. euro pentru sectorul carnii de porc).

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE