Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, este de parere ca Romania are o problema mare in ceea ce priveste organizarea in sectorulde fructe si legume, in contextul in care la ora actuala exista doar 20 de organizatii de producatori. Seful MADR a facut aceasta declaratie in cadrul lansarii Caravanei privind asocierea fermierilor din sectorul horticol, organizata de Ambasada Olandei la Bucuresti, noteaza Agerpres.

„La Bruxelles au fost multe discutii privind slaba organizare in tarile Europei Centrale si de Est. Nu este doar cazul Romaniei, nici chiar Polonia nu sta foarte bine, iar subventiile europene sau sprijinul european se acorda prin intermediul organizatiilor de producatori. Din pacate, in Romania, avem putine organizatii de producatori in acest sector, in jur de 20 de organizatii. Cea mai importanta a avut in anii de la aderare investitii pe fonduri europene si nationale undeva la 16 – 17 milioane lei, iar cifra de afaceri a organizatiei celei mai importante este de 70 de milioane de lei anual. O cifra imbucuratoare, dar este un caz unic pentru ca ceilalti sunt de mica capacitate”, a spus ministrul Agriculturii.

Achim Irimescu a mai adaugat ca sistemul de cooperative nu apartine doar perioadei comuniste, deoarece reprezinta si la ora actuala cheia succesului in foarte multe sisteme agricole moderne, chiar daca „romanul simplu nici nu vrea sa auda de acest termen”.

„Mi-a dat cineva un anuar al agriculturii din anul 1938, foarte interesant. Atunci aveam 500 de cooperative in toate sectoarele, asa ca nu vad de ce se crede ca am avut cooperative numai in perioada comunismului. (…) De exemplu, in Belgia, 70% din lapte se colecteaza prin cooperative. De aceea este de datoria noastra sa incurajam stabilirea cooperativelor si asociatiilor, sigur sunt doua sectoare, fructe-legume si viticultura, unde cooperatia are o semnificatie extraordinara pentru ca fondurile se distribuie prin cooperative. De multe ori romanul simplu nici nu vrea sa auda de acest termen, dar este cheia succesului in foarte multe sisteme agricole moderne. Nu este exclus ca dupa 2020, viitoarea Politica Agricola Comuna sa ajunga la o solutie care s-a mai propus si in trecut, respectiv ca fondurile europene sa nu mai fie distribuite de catre stat ci de cooperative si asociatiile de grupuri de producatori”, a adaugat Irimescu.

Ambasada Olandei la Bucuresti organizeaza, in perioada 1-4 februarie 2016, Caravana „Importanta asocierii pentru succesul de piata al fermierilor din sectorul horticol”, care se va desfasura in patru zone de referinta pentru sector, respectiv in Bucuresti, Ruse (Bulgaria), Tecuci si Iasi.

Share on Facebook
Print Friendly