Achim Irimescu, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, a primit, in 16 iunie 2016, vizita delegatiei Departamentului pentru Agricultura din Statele Unite ale Americii – USDA Washington, condusa de Michael Scuse, Secretar Adjunct, alaturi de care s-a aflat Ambasadorul Statelor Unite ale Americii in Romania, Hans Klemm.

In deschiderea intalnirii, ministrul Achim Irimescu a prezentat o serie de date semnificative privind agricultura romaneasca, punctand apoi aspecte privind schimburile comerciale dintre cele doua state. Referindu-se la valoarea exporturilor de produse agroalimentare ale Romaniei catre SUA in anul 2015, ministrul Irimescu a afirmat ca aceasta a fost de 22,9 mil. euro, in timp ce importurile din SUA au atins nivelul de 75,9 mil. euro, inregistrandu-se un deficit de 53 mil. euro. Astfel, comparativ cu anul 2014, importurile din Statele Unite ale Americii s-au dublat (+105,9%), in timp ce exporturile catre aceasta destinatie au avansat cu doar 1,97%, determinand o crestere de 3,7 ori a deficitului comercial. In anul 2015, valoarea fluxurilor comerciale agroalimentare cu SUA a avut o pondere de 0,85% in cadrul comertului exterior agroalimentar total al Romaniei si de 3,1% raportat la schimburile cu tarile terte Uniunii Europene.

„As dori sa punctez un aspect foarte important, care poate marca in mod benefic colaborarea dintre tarile noastre: finalizarea procedurilor tehnice de agrementare a carnii si produselor din carne romanesti pe piata SUA, care implica de fapt restabilirea echivalentei sistemului de inspectie a carnii din Romania cu cel al FSIS, din SUA. Romania ar putea exporta pe aceasta piata carne de porc. Speram ca pe viitor, aspectele tehnice sa fie indeplinite si carnea noastra de porc sa ajunga pe mesele consumatorilor americani”, a subliniat ministrul Agriculturii, in discutiilor privind balanta comerciala intre cele doua state.

O alta tema abordata cu oficialii americani a fost cea referitoare la provocarile pe care le aduc schimbarile climatice asupra agriculturii, per ansamblu. In acest sens, ministrul Irimescu s-a aratat interesat de studiile cercetatorilor americani din domeniu, dorind sa identifice modalitati de transfer a acestor cunostinte catre fermierii romani.

In opinia sa, agricultura fara cercetare stiintifica nu are viitor: „Imi exprim speranta ca pe viitor proiectele comune deja demarate in domeniul cercetarii si invatamantului agricol sa reprezinte punctul de pornire a unei colaborari fructuoase pe toate domeniile agricole: protectia solului, agricultura ecologica, zootehnie, productia de seminte, irigatii, know-how-ul managementului fermei, acestea fiind doar o parte dintre domeniile potentiale de conlucrare”, a adaugat ministrul roman in cadrul discutiilor.

La randul lor, oficialii americani au afirmat ca relatiile comerciale cu Romania sunt importante si prin prisma Parteneriatul Transatlantic de Comert si Investitii (TTIP) intre UE si SUA, la relatiile economice si sociale, adaugandu-se si dimensiunea strategica de maxima importanta.

Totodata, membrii delegatiei USDA au afirmat ca in perspectiva schimbului de experienta romano-american, SUA cauta solutii pentru ca studentii romani sa mearga in Statele Unite ale Americii, rolul educatiei pentru viitorul agriculturii fiind unul covarsitor. In acest context, ministrul Irimescu s-a aratat interesat de identificarea unor posibilitati prin care, in viitor, absolventii de agronomie din Romania sa poata merge pe o perioada determinata in fermele din SUA, pentru a se pune la punct cu functionarea la nivel optim a managementului fermei si a intelege avantajele substantiale pe care le aduce un management adecvat in dezvoltarea unei afaceri, per ansamblu.

Share on Facebook