Inspectorii ANSVSA au controlat piața în care vinde Ghiță Ciobanul

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Unitatea de procesare a cărnii, opt măcelării şi trei magazine alimentare din cea mai mare piață agroalimentară din Capitală au fost controlate de inspectorii ANSVSA.

În Piața Progresul are un magazin și Ghiță Ciobanul. La controale au participat preşedintele ANSVA, dr. Vladimir Mănăstireanu, alături de primarul sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, împreună cu reprezentanţi ai celor două instituţii.

Controalele au urmărit modul în care operatorii economici respectă normele şi cerinţele sanitare veterinare în procesul de procesare al produselor alimentare, precum şi condiţiile de comercializare ale acestora în piaţa agroalimentară. În cadrul acestei acţiuni, pe lângă unitatea de procesare a cărnii, au fost controlate 8 măcelării şi 3 magazine alimentare.

„Mi-am propus, ca în timpul mandatului meu, să dezvolt colaborarea cu toate entităţile responsabile de apărarea sănătăţii cetăţenilor, atât cu instituţii ale statului, cât şi cu cele din sectorul privat. Acţiunea de astăzi este o materializare a acestei strategii, iar buna colaborare cu primarul sectorului 4, domnul Cristian Popescu-Piedone, este un exemplu pe care doresc să-l extind în întreaga ţară”, a declarat preşedintele ANSVA, dr. Vladimir Mănăstireanu.

Șeful ANSVSA a lansat și un avertisment pentru cei care își vând marfa în piețele agroalimentare și încearcă să păcălească atât autoritățile, cât și consumatorii: vor urma noi controale.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE