Importurile de lapte brut au crescut cu 63,6% in luna august a acestui an, comparativ cu luna iulie. Productia de lapte de consum a urcat cu 14,9%, arata datele INS.
Cantitatea de lapte brut importata s-a cifrat la 10.619 tone in august 2023, fata de 6.489 tone in iulie, iar productia de lapte de consum a fost de 31.159 tone in august, fata de 27.119 in luna precedenta.
Fata de luna corespunzatoare din anul precedent, cea mai mare crestere a productiei s-a inregistrat la lapte de consum (+14,7%) in timp ce productia de branzeturi a avut cea mai mare scadere (-3,1%).
Citeste si: INS: creste numarul sacrificarilor la bovine, porcine si pasari. Scade cel la ovine si caprine
In acelasi timp, cantitatea de lapte brut importata de catre unitatile procesatoare a crescut, in luna august 2023, cu 11,6% fata de luna corespunzatoare din anul precedent.
Unitatile procesatoare au colectat o cantitate de lapte de vaca de 101.238 tone, in scadere cu 5,1% in august fata de luna precedenta, dar in crestere cu 3,5% fata de luna august 2022.
In primele opt luni din acest an, cantitatea de lapte brut importata de catre unitatile procesatoare a scazut cu 31,7% fata de perioada ianuarie – august 2022, iar unitatile procesatoare au colectat o cantitate de lapte de vaca mai mare cu 10,3%.
Cresterea cea mai mare de productie a fost inregistrata la smantana de consum (+1,1%) in timp ce productia de lapte acidulat (iaurt, iaurt de baut, lapte batut si alte produse lactate similare) a avut cea mai mare scadere -7,2%.