INDAGRA, cel mai mare eveniment agricol romanesc isi deschide portile in curand. Iata tot ce trebuie sa stii despre eveniment

Facebook
Twitter

ROMEXPO impreuna cu Camera de Comert si Industrie a Romaniei organizeaza, intre 30 octombrie si 3 noiembrie, cele mai importante manifestari din domeniile: agricol, alimentatie, ambalaje, bauturi alcoolice si non-alcoolice:

  • INDAGRA;
  • INDAGRA FOOD & CARNEXPO;
  • PACK SHOW;
  • EXPO DRINK.

Pe parcursul celor cinci zile de expozitii si activitati conexe, peste 950 de companii, din 25 de tari, isi expun cele mai noi produse si prezinta solutii si servicii pe o suprafata de 54.500 mp.

Mentionam ca, in acest an, evenimentele INDAGRA si INDAGRA FOOD & CARNEXPO se desfasoara sub Inaltul Patronaj al Presedintelui Romaniei.

INDAGRA 2019, evenimentul reper pentru industria agricola, reuneste peste 540 de firme

 Cea de-a a XXIV-a editie a INDAGRA, cea mai importanta manifestare cu profil agricol din Romania, reuneste peste 540 de companii din peste 25 de tari. Evenimentul inregistreaza un grad de internationalizare de 31% si ocupa o suprafata expozitionala de 33.700 mp.

Targul international de produse si echipamente din domeniul agriculturii, viticulturii si zootehniei se desfasoara in Pavilioanele B1, C1 si C2 ale Centrului Expozitional ROMEXPO,  pe platformele exterioare 1, 2, 3, 4, 5, 10, 11, 12, G2, V5, V6, C1, Aleea Verde si Aleea Negustorilor.

Ne bucuram de prezenta a 25 de tari cu traditie in domeniul agricol, exportul si importul de produse si echipamente performante: Austria, Belgia, Bulgaria, Croatia, Cehia, Coreea de Sud, Danemarca, Franta, Germania, Grecia, Italia, Lituania, Marea Britanie, Republica Moldova, Olanda, Polonia, Romania, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Turcia, Ucraina, Ungaria.

In plus, INDAGRA 2019 beneficiaza de participarea oficiala internationala si de grup a tarilor: Turcia, Grecia, Ungaria, Franta si Italia.

Targul reprezinta cel mai important eveniment romanesc cu caracter agricol, numarul mare de expozanti, ofertele prezentate si activitatile conexe din cadrul lui demonstreaza potentialul si capacitatea acestuia.

Manifestarea ofera posibilitatea de a incheia noi contracte si parteneriate, reprezinta cadrul profesionist de ofertare, negociere si contractare pentru cele mai mari companii din industrie si specialistii din domeniul agricol.

De asemenea, cei pasionati de agricultura sunt asteptati la conferinte si seminarii organizate in cadrul INDAGRA, pe teme precum: dezvoltarea agriculturii din Romania prin prisma inovatiilor, promovarea produselor romanesti pe piata interna si externa, accesul producatorilor romani la fondurile europene.

Mentionam ca anul acesta, in cadrul Targului international de produse si echipamente in domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii si zootehniei, debuteaza Conferinta INDAGRA – Ferma de familie, creatoare de valoare adaugata in Romania. Aceasta se desfasoara pe 1 noiembrie 2019, in intervalul orar 11:00 – 14:00, in Sala Titulescu din Pavilionul B3 al Centrului Expozitional ROMEXPO.

Prima editie a Conferintei INDAGRA are ca tema principala „Valoarea adaugata pentru IMM-urile din domeniul agricol” si este planificata in doua paneluri: Alocarile financiare atrase de IMM-uri agroalimentare si Tendinte si oportunitati de vanzare in industria agroalimentara.

In cadrul INDAGRA 2019, producatorii si distribuitorii din domeniu, romani si straini, aduc produse si echipamente moderne cu scopul de a creste performantele si profitul in cultura legumelor, fructelor si semintelor, cresterea animalelor, viticultura si vinificatie.

Sectorizarea din acest an a fost special realizata pentru a asigura posibilitatea dezvoltarii fiecarui salon tematic din cadrul acestor manifestari. Astfel, expozantii isi prezinta produsele in cadrul unor saloane tematice, precum:

Salonul de Agricultura

  • Pavilionul B1: material saditor, seminte, ingrasaminte pentru agricultura, irigatii si echipamente, echipamente pentru viticultura, sere si solarii, utilaje, echipamente agricole, silozuri, participari de grup;

Salonul de Zootehnie:

  • Pavilionul C1 – utilaje si echipamente pentru zootehnie;
  • Pavilionul C2 – furaje si nutreturi combinate, cresterea animalelor si pasarilor, produse de uz veterinar, consultanta, organisme de certificare, presa de specialitate;

Salonul Utilajelor Agricole (Platformele exterioare 1, 2, 3, 4, 5, 10, 11, 12, G2, V5, V6).

Noutatea acestei editii este reprezentata de organizare unei zone a  produselor traditionale romanesti pe platformele exterioare, cu o participare reprezentativa pentru obiceiurile si traditiile culinare din toate zonele geografice ale Romaniei.

Evenimentul se desfasoara sub Inaltul Patronaj al Presedintelui Romaniei si este organizat de ROMEXPO, in parteneriat cu Camera de Comert si Industrie a Romaniei.

Detalii suplimentare despre manifestare pe www.indagra.ro

Cele mai importante companii din industria alimentara se reunesc la INDAGRA FOOD & CARNEXPO 2019

INDAGRA FOOD & CARNEXPO Targul international pentru industria alimentara – reuneste atat distribuitori de tehnologii si echipamente de procesare, cat si furnizori de materii prime si producatori de produse din carne.

Peste 250 de companii expun sute de produse si tehnologii de ultima generatie pe o suprafata de 15.000 mp. La editia din 2019 s-au inscris atat companii din Romania, cat si din alte tari: Ungaria, Olanda, Germania, Bulgaria, Italia, Suedia, Turcia, Austria, Bulgaria, Cehia, Republica Moldova, Ucraina.

Sunt prezenti producatori, distribuitori si importatori de echipamente si tehnologii pentru industria alimentara, industria carnii, panificatie, industrializarea legumelor si fructelor, prelucrarea pestelui si laptelui.

Ca in fiecare an, INDAGRA FOOD & CARNEXPO este locul potrivit pentru lansarea si vanzarea de produse, prezentarea noutatilor din domeniu, stabilirea de noi relatii de afaceri si incheierea de contracte.

Sectorizarea INDAGRA FOOD & CARNEXPO 2019 este urmatoarea:

  1. Salonul industriei carnii din Romania (Pavilionul B2):
  • tehnologie pentru industria carnii, produse din carne (furnizori si procesatori de materii prime pentru industria carnii).
  1. 2. Salonul de panificatie, lactate, fructe si legume (Pavilionul B2):
  • produse de panificatie, lactate, fructe si legume, tehnologii pentru panificatie, industrializarea fructelor si legumelor, industria laptelui.
  1. Salonul GastroFood (Platformele exterioare: Aleea Crowne, H3):
  • retaileri, comercianti, producatori din industria alimentara.

Noutatea din acest an este reprezentata de organizarea unei zone destinata promovarii industriei carnii din Romania. Aceasta pune accent pe noile tehnologii, echipamente si utilaje de prelucrare a carnii, furnizori si procesatori de materii prime pentru industria carnii, condimente, membrane si aditivi, producatori de produse din carne.

Evenimentul se desfasoara sub Inaltul Patronaj al Presedintelui Romaniei si este organizat de ROMEXPO, in parteneriat cu Camera de Comert si Industrie a Romaniei si cu ADDOR EVENTS.

Detalii suplimentare despre manifestare pe www.indagra-food.ro

 Expo Drink incanta simturile pasionatilor de bauturi rafinate!

EXPO DRINK – incursiunea in lumea rafinata a bauturilor – se bucura de participarea unor firme reprezentative din sectorul productiei de bauturi alcoolice si non-alcoolice. Acestea sunt prezente la EXPO DRINK 2019 cu o larga paleta de arome si tehnologii folosite in industrie.

EXPO DRINK reuneste, in Pavilionul B2 al ROMEXPO, producatori traditionali si internationali de vinuri si bauturi alcoolice, distribuitori din domeniu si producatori de echipamente folosite in procesul de vinificatie, dar si producatori si distribuitori de sucuri naturale sau carbogazoase, de concentrate din fructe, de bauturi energizante, organice, cafea  si ceaiuri.

In cadrul EXPO DRINK 2019, vizitatorii pot participa la degustarea diferitelor sortimente de bauturi, au ocazia sa afle secretele de productie a bauturilor si derivatelor lor de la specialisti ai companiilor expozante si pot participa la demonstratii si prezentari tematice.

ROMEXPO organizeaza EXPO DRINK cu scopul de a prezenta produse si echipamente care reflecta ultimele tendinte din domeniu.

Detalii suplimentare despre manifestare pe www.expodrink.ro

 Programul de vizitare valabil pentru cele patru manifestari:

30 octombrie – 2 noiembrie, intre orele 09:00 si 18:00;

3 noiembrie, intre orele 09:00 si 16:00.

Bilet intrare: 30 lei

Accesul vizitatorilor:

  • pietonal: poarta A (dinspre Piata Presei Libere); portile B, C (dinspre bulevardul Expozitiei) si poarta D (dinspre strada Parcului);
  • auto: portile B, C (dinspre bulevardul Expozitiei) si poarta D (dinspre strada Parcului);
  • tarif parcare: 5 lei/ora.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE