Intre 28 octombrie și 1 noiembrie, se va derula Indagra, cel mai mare eveniment agricol din Romania.

Cele mai importante firme din Romania si din strainatate vor prezenta masini și utilaje de ultima generatie, tehnici si tehnologii moderne, seminte de calitate.

In cadrul INDAGRA 2015 vor fi organizate o serie de manifestari. Spre exemplu, pe 29 octombrie va avea loc Conferinta „Agricultura ecologica in Romania – un mare viitor?”, organizata de Camera de Comert Italiana pentru Romania (CCIpR). Printre temele care vor fi abordate se numara si Strategiile pentru dezvoltarea productiilor biologice in Romania, piata internationala a produselor biologice: o nisa de 100 miliarde de euro in continua expansiune, oportunitatile de dezvoltare a pietei bio. De la productia agricola la procesarea si vanzarea produselor: cazul Agricola Grains in Romania, strategiile celui mai mare cumparator de productii biologice in  Romania, aspectele critice ale sistemului de certificare a produselor bio, inovatiile tehnice pentru productia agricola, cadastrarea terenurilor agricole: o prioritate pentru agricultura Romaniei.

De asemenea, la INDAGRA 2015, Casa Olandeza a Pomicultorului, USAMV Bucuresti si ICDP Maracineni  organizeaza seminarul „Pomicultura o afacere profitabila”, in data de 28 octombrie 2015,  intre orele 13:00 -15.30, in Sala Centrului de Presa Romexpo. In cadrul evenimentului, vor fi abordate teme ca dezvoltarea sectorului pomicol din Romania – de la factori favorabili la succes de piata, sau exemple de buna practica in productia si valorificarea fructelor in Romania.

Share on Facebook