Poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.
Sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente. Nu sunt supuse executării silite prin poprire:
a) sumele care sunt destinate unei afectaţiuni speciale prevăzute de lege şi asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziţie;
b) sumele reprezentând credite nerambursabile sau finanţări primite de la instituţii sau organizaţii internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte;
c) sumele necesare plăţii drepturilor salariale, dar nu mai mult de 6 luni de la data înfiinţării popririi.
ICCJ a stabilit că termenul de trei luni de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, în care creditorul, debitorul sau organul de executare poate sesiza instanţa de executare în vederea validării popririi, este un termen imperativ (peremptoriu), legal, fix şi absolut, a cărui nerespectare atrage sancţiunea decăderii.
Astfel, în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, terţul poprit trebuie să consemneze suma de bani sau să indisponibilizeze bunurile poprite şi să trimită dovada executorului sau să plătească direct creditorului suma cuvenită acestuia. În situaţia în care terţul poprit nu respectă aceste obligaţii legale, creditorul, debitorul sau organul de executare poate sesiza instanţa de executare în vederea validării popririi, în termen de trei luni de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă. Orice cerere de validare a popririi formulată după această dată nu mai poate fi luată în calcul de instanţă.
Decizia ÎNCJ este obligatorie pentru instanţe de la data publicării în Monitorul Oficial al României, adică din 10 mai.
