Deși alimentele s-au ieftinit ușor, per ansamblu, în luna iulie, atât față de iunie 2014, cât și comparativ cu decembrie 2013, există o serie de produse ale căror prețuri au crescut.

Pe lista alimentelor care s-au scumpit se numără și produsele de morărit și panificație. Chiar dacă reducerea TVA de la 24% la 9%, operată începând cu luna septembrie a anului trecut ar fi trebuit să conducă la ieftinirea lor, prețurile produselor de morărit și panificație au crescut cu 0,35% în iulie față de decembrie 2013, potrivit datelor publicate azi de Institutul Național de Statistică (INS). De asemenea, pâinea era mai scumpă în iulie 2014 comparativ cu decembrie 2013 cu 0,41%, în vreme ce produsele de franzelărie s-au scumpit cu 0,64%. În această grupă de alimente, cea mai mare scumpire s-a înregistrat la specialitățile de panificație, de aproape 1%.

În ceea ce privește legumele și conservele de legume, prețul acestora a coborât ușor în iulie 2014, comparativ cu decembrie 2013, însă fasolea a înregistrat din nou o scumpire de 11,15%.

Produsele din grupa fructelor și a conservelor din fructe s-au scumpit cu 6,11% luna trecută, față de decembrie 2013. Paradoxal, deși suntem în plin sezon de recoltare, citricele din import s-au ieftinit, în vreme ce prețul fructelor proaspete s-a majorat cu aproape 13% în luna iulie, față de ultima lună a anului trecut.

Peștele și conservele din pește erau mai scumpe la finele lunii trecut cu peste 1% față de decembrie 2014, iar carnea și conservele din care cu 0,62%. Și laptele și lactatele s-au scumpit cu 0,57%, deși procesatorii renunță la contractele cu producătorii interni, motivând că aceștia au supraproducție și nu le pot prelua întreaga cantitate de lapte colectată.

2014 nu a fost, până acum, un an bun pentru apicultorii autohtoni, care anunță deja producții mai mici de miere comparativ cu anii precedenți. Primele scumpiri au fost deja operate.

În iulie, prețul mierii de albine a crescut cu 3,71% față de decembrie 2013. Față de iunie, prețul mierii crescuse în iulie cu 1,15%.

În cea de-a șaptea lună a anului s-au înregistrat scumpiri, față de decembrie 2014 și la cafea și cacao, precum și la băuturi alcoolice.

Share on Facebook
Print Friendly