Angelli, producătorul de băuturi alcoolice, lider pe segmentul vinurilor spumante și aperitivelor pe bază de vin, a ajuns în 2013 la o cotă de piață de 51,9% și o cifră de afaceri de11 milioane de euro, în creștere față de anul precedent.

Producătorul va aniversa luna aceasta 20 de ani de prezență pe piața românească, timp în care Angelli, parte a grupului german Henkell & Co încă din 2003, a vândut peste 100 de milioane de sticle de băutură, a ajuns la peste 50.000 puncte de vânzare în toată țara, din care 80% comercializează în medie 5 produse Angelli, peste 800 de puncte de vânzare ale retailerilor internaționali ,90% dintre aceștia comercializând întreaga gamă de produse Angelli.

Tot în decursul a 20 de ani, Angelli Cuvee Imperial a ajuns cel mai bine vândut vin spumant din România, arată datele Vektormarktforschung 2012-2013, iar lichiorurile cremă Angelli au devenit lider de piață în Ungaria, pe segmentul lichioruri cremă, în timp ce Angelli Cherry și Vermouth sunt în top. Potrivit unui studiu realizat de Reveal Marketing Research în 2011, peste 80% dintre români cunosc brandul Angelli.

Pentru 2014, conducerea companiei se așteaptă la o creștere a vânzărilor și ca urmare a lansării de noi produse.

Angelli Spumante & Aperitive și-a început activitatea în 1994, prin comercializarea vinului spumant, iar un an mai târziu a lansat gama de lichioruri, în 1996 pe cea de vermut. În 2003, Angelli devine parte integrantă a concernului german Henkell & Co, prezent în 18 țări in Europa, respectiv Germania, Austria, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Polonia, Franța, România, Estonia, Lituania, Letonia, Olanda, Marea Britanie, Norvegia, Suedia, Finlanda, Ucraina și Italia.

Portofoliul Angelli numără 8 game de produse: vinuri spumante, cocktail-uri fructe, aperitive, vermut, bitter, frizzante, aperitive frizzante, lichioruri-cremă, iar compania Angelli Spumante & Aperitive comercializează și mărci importate pentru 12 categorii produse alcoolice și non-alcoolice.

Share on Facebook
Print Friendly