Pentru ca Ministerul Finanțelor să îi țină sub control pe mici producători, are nevoie de un document fiscal, cum este carnetul de producător.

Micii producători scapă de vigilența Fiscului. Pe de o parte sunt prea mici, iar impozitele care ar fi încasate de pe urma lor nu justifică alocarea de resurse financiare pentru a-i controla. Pe de altă parte, nu există nici cadrul legal pentru fiscalizarea corespunzătoare a acestora. Una dintre soluțiile gândite de autorități a fost introducerea carnetelor de producător, care anul acesta se vor schimba la față.

Problemele apar însă din cauza prevederilor care vor reglementa folosirea acestora. În carnete vor fi file care vor conține niște tabele, cu rubrici distincte, în care producătorii vor trebuie să noteze dimineața cantitatea de ceapă, usturoi sau roșii cu care au venit la piață. Într-o altă rubrică, seara, va fi trecută cantitatea de produse rămase și, în altă rubrică, cea de produse vândute. Partea din filă care va conține cantitatea de produse vândute se va detașa din carnetul de producător și se va pune la un dosar care va trebui dus la un contabil, care să calculeze ce impozite are de plătit producătorul.

„Probleme apar când vorbim de producători care au 70-80 de ani și vin cu cantități mici de ceapă și usturoi la piață. Ce faci? Îi pui să angajeze contabil? Carnetul de producător nu rezolvă problema evaziunii, ci complică viața producătorului, care și așa plătește impozit pe teren, pe marfa obținută de pe acel teren, pe construcții și pe animale”, ne-a declarat senatorul PDL de Dolj, Marinică Dincă.

Pentru a-și putea vinde zarzavaturile, legumele și fructele în piețe, producătorii agricoli vor avea nevoie, pe lângă atestatul de la primărie, de o hârtie de la asociația care este activă pe raza localității în care își desfășoară activitatea.

Share on Facebook