O oportunitate pentru piata agricola din Romania poate fi constituit de migdal, o specie precoce, care incepe sa dea primele fructe din anul trei de la plantare. Desi este foarte apreciat pentru fructele sale, cultura migdalului nu s-a raspandit prea mult in tara noastra deoarece infloreste foarte timpuriu, putand fi afectat de ingheturile tarzii din primavara.
Cu toate acestea, recolta culturii de migdal sporeste continuu incepand cu anul 5-6 si atinge maximum la 12-18 ani. In zonele foarte favorabile pomii se mentin pana la 35-40 de ani, insa in conditiile din tara noastra acestia au o durata de viata de pana la 25-30 de ani. Potentialul productiv al migdalului poate conduce la recolte satisfacatoare la noi, adica in medie intre 1000 si 3000 kg fructe si 500–1000 kg miez pe hectar. Procentul de miez din greutatea fructului este in functie de soi, incepand de la 22 si pana la 53 %.
Migdalul reuseste in zone cu temperatura medie anuala de 10,5-11,0 grade Celsius si 1700-1800 ore de lumina. Este sensibil la ger si la temperaturi scazute. Desi la pomii bine ingrijiti ramurile de 2-3 ani si lastarii degera doar la -25 C, iar mugurii floriferi in faza de umflare rezista mai bine decat cei ai caisului si piersicului, migdalul este foarte afectat de iernile cu oscilatii mari de temperatura cand se produce vatamarea pistilului si a ovarului, desi staminele si sacii polinici raman intacte.
Florile pot suporta temperaturi intre -3 si -50 C, dar fructele abia legate sunt distruse la -10C. In conditiile climatice de la noi inflorirea se declanseaza in general incepand de la 20 martie (la unele soiuri) in prima verile timpurii sau de la 20 aprilie in cele tarzii. Temperatura optima in timpul infloritului este de 18 grade C, iar cea medie de 11-13 grade C. Ceata din timpul infloritului impiedica polenizarea, iar o umiditate in exces in perioada maturarii fructelor provoaca brunificarea lor.
La migdal, mai mult decat la oricare alta specie pomicola, recolta depinde in mare masura de conditiile meteorologice ale anului respectiv. Chiar si in tarile cu conditii optime de cultura, in decurs de 5 ani doar o recolta este bogata iar 3 sunt mijlocii si una slaba (sau chiar lipsa cu totul).
Radacinile de migdal suporta mai bine decat oricare alta specie pomicola solurile calcaroase (50-60% Ca). Cresc bine pe soluri pietroase si prundis, cu conditia ca apa freatica sa fie la cel putin 3-4 m adancime. Cele mai bune soluri pentru radacinile de migdal sunt solurile adanci, bogate in humus si bine drenate. Se dezvolta bine in regiuni cu 300-500 mm precipitatii anuale. In schimb sunt extrem de sensibile la asfixia radiculara, iar extinderea pe soluri cu pericol de exces temporar de apa se poate face numai prin folosirea unor portaltoi adecvati, de la alte specii, compatibili la altoire cu soiurile de migdal.
Din punct de vedere practic, cele mai valoroase soiuri sunt cele care infloresc tarziu si au epoca de maturare a fructelor timpurie, deoarece diferentierea mugurilor de rod pentru recolta viitoare se face pana toamna tarziu.
Majoritatea soiurilor de migdal sunt autoincompatibile (autosterile) si au nevoie de polenizare straina prin plantarea in livada a cca. 20% din totalul pomilor cu soiuri bune polenizatoare. Pentru o recolta buna este necesar sa fie polenizate minim 30% din totalul florilor de pe pom. De regula, soiurile la care epoca infloritului se suprapune pe o perioada cat mai lunga de timp, se polenizeaza bine intre ele.
Particularitati privind organizarea si pregttirea terenului
Amplasamentele pentru plantare trebuie sa aiba o expozitie sudica, daca sunt pe pante, de preferat in a doua treime a dealurilor si chiar pe varful lor, adapostite de vanturi, ferite de ceata si brume (mai frecvente pe vaile inguste ale raurilor). Daca se planteaza pe vai, se prefera vaile largi unde curentii de aer nu sunt frecventi. Precipitatiile din zona nu trebuie sa fie mai mici de 300 mm anual, dar cele mai bune zone sunt cele cu 400-500 mm.
Pregatirea terenului pentru plantare trebuie facuta din vara, printr-o aratura a carei adancime (25-35 cm) se alege in functie de tipul de sol si grosimea orizontului A, evitandu-se scoaterea sterilului la suprafata. Daca este necesara o nivelare usoara se executa inainte de aratura. Cu putin timp inainte de plantare se executa o discuire in doua sensuri, dupa care se poate executa pichetarea in vederea plantarii. Plantarea este bine sa se faca primavara devreme, deoarece pomii de migdal plantati toamna se deshidrateaza puternic si se refac greu. Daca este seceta se uda obligatoriu pomii la plantare.
Ca o curiozitate amintim doar faptul ca exista zone in lume unde se planteaza migdal impreuna cu piersic, visin sau prun; in acest caz migdalul se planteaza la 8 m intre randuri si 10-12 m pe rand, iar speciile de completare se planteaza la 5-6 m pe rand (la jumatatea intervalului dintre pomii de migdal). Deoarece pomii de migdal fac umbra putina, se planteaza migdal si in vii, pe randurile de vie, la distanta intre randurile cu migdal de 15-20 m si aceiasi distanta intre pomi pe rand.
Sisteme de cultura
Pentru migdal, fiind vorba de pomi cu crestere viguroasa, iubitori de lumina, recomandam plantarea in sistemul de cultura clasic, la densitatea de 400 de pomi/ha (5×5 m), iar orientarea randurilor sa fie cat mai apropiata de directia N-S (S-E, S-V) pentru o interceptare cat mai buna a luminii in coroana pomului.
Trebuie tinut cont de faptul ca toate soiurile cultivate la noi sunt autosterile (autoincompatibile), spre deosebire de piersic si chiar si de cais si trebuie asigurata polenizarea pentru a rodi. In trecut la plantare s-a folosit o schema de plantare bazata pe 2 soiuri, in care la 3 randuri cu soiul de baza se planta 1 rand cu soiul polenizator. In prezent, pentru o siguranta mai mare, se recomanda si se si foloseste o schem a bazata pe 3 soiuri, soiul de baza si doua soiuri polenizatoare, iar la doua randuri plantate cu soiul de baza se planteaza de o parte si de alta a celor doua randuri cate un rand cu fiecare polenizator.
Indiferent de portaltoiul folosit, dintre cei recomandati, nu este nevoie de sustinerea pomilor, sistemul radicular fiind bine ancorat in sol.
Daca plantatiile de migdal se afla amplasate in zone cu precipitatii de 400-500 mm/an, bine repartizate pentru nevoile migdalului (la inflorire si fecundare, si la inceputul verii cand are loc inta rirea endocarpului si formarea miezului), atunci, daca se intrunesc si ceilalti factori de mediu, nu este necesar sistem de irigare. In zonele secetoase insa, in care lipsa de apa este acuta la momentele specificate mai sus, irigarea poate creste productia de fructe de pana la 10 ori.
Intretinerea solului in plantatiile pe rod din zonele secetoase si fara posibilitati de irigare, se face prin mentinere ca ogor negru pe toata suprafata prin lucrari mecanice completate de prasile manuale pe rand, sau prin erbicidare. La folosirea erbicidelor sistemice, inainte de erbicidare trebuiesc eliminati drajonii, daca exista. In plantatiile cu sistem de irigare se poate inierba intervalul dintre randuri si lucra, sau erbicida, o banda pe directia randului, de o parte si de alta a pomilor.
Tehnica fertilizarii plantatiilor
Fertilizarea se face in functie de cerintele pomilor reiesite in urma analizelor foliare, cu macro si microelemente, separat, sau prin folosirea ingrasamintelor solubile odata cu irigarea (fertirigare). Ca principiu de baza pentru aplicarea ingrasamintelor pe baza de azot, fosfor si potasiu (NPK), azotul se da in 3 reprize: 1/3 toamna impreuna cu fosforul si potasiu, a doua repriza de azot (1/3) cu 2-3 saptamani inainte de inflorit, iar a treia repriza (1/3) la sfarsit de iunie/inceput de iulie. Daca exista posibilitati, o fertilizare cu gunoi de grajd 30 -40 t/ha, pe toata suprafata, odata la 3 ani este foarte benefica. Tocarea ierbii de pe intervale in plantatiile inierbate, precum si tocarea ramurilor rezultate in urma taierilor, contribuie si ele la imbogatirea solului in materie organica.
Irigarea plantatiilor din zonele cu precipitatii sub 400 mm/an, se poate realiza prin aspersiune, sub coroana pomului (aspersoare scurte) deoarece pomii de migdal in sistemul clasic se formeaza cu trunchi inalt (80 -100 cm); prin microaspersiune cu cate un microaspersor la jumatatea distantei dintre pomii pe rand; prin picurare, cu cate 4-6 picuratoare pentru fiecare pom, pe o singura linie pe directia randului montand picuratoarele cu debit mai mare mai aproape de trunchi. Sistemele de microaspersiune si picurare pot combina administrarea elementelor nutritive solubile odata cu apa de irigat (fertirigare).
Doua momente de irigare sunt esentiale la plantatiile de migdal pe rod de la noi: in perioada intaririi endocarpului si dezvoltarii miezului si la inceputul maturarii fructelor (favorizeaza scuturarea), deoarece in perioada de inflorire si fecundare, de regula nu sunt probleme cu rezerva de apa din sol accesibila radacinilor.
Intretinerea solului in plantaşiile pe rod din zonele secetoase se face prin mentinerea unui ogor negru pe toata suprafata. pentru acest lucru se vor realiza lucrari mecanice completate de prasile manuale pe rand, sau prin erbicidare. La folosirea erbicidelor sistemice, inainte de erbicidare trebuie eliminati drajonii, daca exista. In plantatiile cu sistem de irigare se poate inierba intervalul dintre randuri si lucra o banda pe directia randului, de o parte si de alta a pomilor.
Sursa: Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie si Protectia Mediului (ICPA) Bucuresti.
