Ciresul, una dintre cele mai frecvente culturi pomicole din Romania, creste si rodeste bine in zonele cu temperatura medie anuala de 9,0-10,5°C. Mai mult ca alte specii, ciresul necesita greu caldurile inabusitoare din vara, mai ales cand acestea sunt insotite si de insuficienta apei in sol in stepa si silvostepa, necesitand irigatii. Fata de ger se comporta mai bine decat piersicul si caisul dar mai slab decat visinul, prunul, parul si marul, temperatura critica fiind -27°C.

Fata de apa ciresul are cerinte moderate, preferand zonele cu precipitatii medii anuale cuprinse intre 600-800 mm, dar distribuite proportional cu deficitul pluviometric lunar. Se numara printre speciile pomicole cele mai iubitoare de lumina.

Cerintele ciresului fata de sol sunt mari. Prefera solurile mijlocii si usoare, permeabile, potrivit de umede, care se incalzesc usor cu un continut de calciu de maximum 6%. La peste 9-10% CaCO3 in sol, favorabilitatea este slaba. Cele mai favorabile terenuri sunt cele cu o reactie slab acida spre neutra (pH de 5,8-7,4). Panza apei freatice trebuie sa fie sub 1,5-2,0 m de la suprafata. In soluri argiloase grele si reci ciresul vegeteaza slab, sufera de ger si traieste putin. Are o toleranta redusa faa de continutul de saruri din sol. Se numara printre speciile cele mai sensibile la asfixia radiculara (nu suporta apa stagnanta chiar si pe perioade scurte). Pe terenurile cu exces de umiditate ciresul piere inaintea altor specii. De asemenea, tolereaza greu si insuficienta apei in sol.

Pregatirea terenului pentru o cultura de cires

Avand in vedere ca ciresul are nevoie de multa lumina, cu soluri bine aerate si ferite de zonele cu curenti de aer rece si umed, la amplasarea plantatiilor este necesar sa avem in vedere faptul ca ciresul creste si fructifica bine pe portiunea de mijloc a unui versant, pe terenuri cu pante de pana la 10-15 %, iar pe terenurile plane, acestea sa nu fie predispuse la baltiri periodice de apa. Se evita vaile inguste sau depresiuni cu orizont mic. Ca altitudine a terenului, ciresul poate valorifica bine zonele de deal (600-700 m) cu versanti cu expozitie sudica, sau sud-estica, dar si zonele mai joase de campie.

Sisteme de cultura

Pentru cires se recomanda doua sisteme de cultura, cultura clasica cu pomi altoiti pe portaltoi de vigoare mai mare (ex. Mahaleb, Semavium), cu distante de plantare orientative de 5 x 4 m sau 6 x 5 m), fara mijloace de sustinere a pomilor si cultura intensiva cu pomi altoiti pe portaltoi de vigoare medie (P-HL-C, IP-C5) la distante de plantare de 4 x 3 m, sau portaltoi de vigoare mica (GiSelA 5), la distante de plantare de 4 x 2 m), cu mijloace de sustine a pomilor cu spalieri si sarme, sau tutori individuali care se instaleaza din anul plantarii.

Cultura performanta a ciresului necesita sistem de irigare care se instaleaza odata cu plantarea pomilor, iar sistemele antigrindina sunt recomandate pentru zonele unde riscul grindinei are o frecventa justificata economic.

In ceea ce priveste intretinerea solului dupa plantarea pomilor, intervalele dintre randurile de pomi se intretin ca ogor negru in primul an de la plantare prin discuiri repetate care sa distruga buruienile si sa afaneze superficial solul. Sub randurile de pomi, pe o banda cu latimea de 1m-1,4 m, solul se mentine curat de buruieni prin frezare cu freza cu palpator purtata pe tractor si/sau prin erbicidare cu erbicide sistemice totale aplicate cu lancile cu aparatoare de jet pentru pomi, cand buruienile sunt de 15-20 cm.

Tehnica formarii coroanelor

Imediat dupa plantare, se proiecteaza forma de coroana stabilita pentru plantatia respectiva. Daca pomii plantati au ramuri anticipate pe trunchi pe portiunea de 60-80 cm de la sol, acestea nu se taie (eventual se raresc daca sunt mai mult de 6-7 ramuri). Daca pomii nu au ramuri anticipate, varga se scurteaza la 80 -90 cm de la sol. Viitoarele ramuri care vor forma coroana vor fi cele crescute pe portiunea de 60-90 cm de la sol.

In primul rand este bine de mentionat ca si la specia cires sunt necesare taieri anuale in uscat si in verde, indiferent de sistemul de cultura si de vigoarea pomilor.

Dintre formele de coroana cunoscute, pentru plantatii altoite pe portaltoi mai vigurosi se recomanda piramida etajata sau Vasul intarziat, iar pentru plantatii altoite pe portaltoi de vigoare mai mica se recomanda fusul tufa sau tufa-vas.

Caracteristicile si modul detaliat de formare a coroanelor pentru piramida etajata si fusul tufa sunt similare celor prezentate la specia mar, iar vasul intarziat se formeaza asemanator cu interventiile precizate la specia prun, tinand cont de particularitatile de crestere si fructificare ale diferitelor soiuri de cires.

Tufa – vas – caracteristici:

  • are 4-5 sarpante pe un trunchi mic de 30-35 cm;
  • fiecare sarpanta are 7-8 ramuri de semischelet, dispuse altern, la 20-30 cm distanta intre ele;
  • semischeletul se scurteaza la 40-50 cm lungime pentru activarea mugurilor dorminzi si formarea de noi plete;
  • coroana se limiteaza la 1,8-2,0 m inaltime si 2-2,5 m in diametru.

Mod de formare

Anul I: Primavara se scurteaza varga la 30 – 35 cm inaltime de sol, in vederea ramificarii si realizarii numarului necesar de lastari pentru viitoarele 5-6 sarpante specifice acestui tip de coroane. In perioada de vegetatie, cand lastarii au 40-50 cm, se aleg cate1-2 lastari anticipati pe fiecare sarpanta, la 20 – 30 cm distanta intre ei, pentru formarea primelor ramuri de semischelet. Ceilalti lastari se ciupesc la 10 – 15 cm, pentru a-i determina sa evolueze in ramuri de rod.

Anul II: In perioada de repaus, inainte de pornirea in vegetatie a pomilor (luna martie), se scurteaza prelungirea sarpantelor, la 20-30 cm distanta fata de ultima ramura de semischelet, pentru obtinerea de noi ramificatii. In timpul vegetatie, in luna mai, se aleg lastarii destinati formarii semischeletului, formati in urma scurtarii sarpantelor, astfel incat distanta intre ei sa fie de 20 – 30 cm. Lastarii de garnisire se ciupesc la 10 – 15 cm.

Anul III: Se continua in mod asemanator pentru formarea semischeletului pe toata lungimea sarpantelor pana la atingerea inaltimii dorite. Se va avea in vedere eliminarea lastarilor porniti din trunchi sau care au pozitii nedorite, indesesc coroana, mai ales lastarii lacomi din centrul acesteia

Tehnica irigarii plantatiilor

Ciresul este una dintre speciile cele mai sensibile la excesul de umiditate din sol, iar solurile cu textura argiloasa, sau argilo-lutoasa, care retin mai multa apa si au aeratie redusa, nu sunt recomandate pentru cultura ciresului. Deci irigarea ciresului trebuie sa nu provoace baltiri temporare pe sol, recomandandu-se norme bine corelate cu umiditatea momentana a solului.

Portaltoii ciresului pot fi de vigori diferite si pot avea un sistem radicular care patrunde in sol pana la adancimi de 20-40 cm (GiSelA 5), la adancimi de 30-50 cm (P-HL-C, Colt), sau la 50-60 cm adancime (Mahaleb).

Ca metode de irigare, se recomanda atat irigarea prin picurare cat si irigarea prin microaspersiune sub coroana pomilor.

Pentru furtunurile de distributie a apei la fiecare rand de pomi, legate de prima sarma a spalierilor, se pot utiliza picuratoare cu debite de 4-8 l/h cu unu sau doua furtunuri / rand.

Pentru irigarea prin microaspersiune, furtunurile de udare de sub randuri pot fi echipate cu microaspersoare cu debite de 35-45 l/h, cu raza de udare egala cu ½ din distanta intre randuri, sau mai mica, in functie de aria de explorare a suprafetei solului de catre radacinile portaltoiului folosit.

Particularitati privind taierile de intretinere si fructificare

Este falsa ideea ca in plantatiile de cires interventiile prin taieri in coroana pomului sunt mai reduse decat la alte specii ca marul, parul, prunul, etc. Atat pentru formarea coroanelor si grabirea intrarii pe rod, cat si pentru intretinere si fructificare, taierile sunt anuale si obligatorii. Ciresul creste bine inca din primii ani dupa plantare, fapt pentru care se evita pe cat posibil taierile, in aceasta perioada efectuandu-se mai mult dirijari ale lastarilor pe pozitii favorabile.

Taierile anuale in uscat se recomanda sa se faca primavara inaintea pornirii in vegetatie. Patrunderea luminii in toate zonele coroanei cu
formatiuni fructifere intensifica fotosinteza , care determina sporirea calitatii fructelor. Taierile in verde sunt indicate si la aceasta specie pomicola, acestea micsorand volumul taierilor in uscat si evitand cresterile inutile.

Ciresul are in general o crestere etajata si formeaza natural coroane rare si aerisite, motiv pentru care volumul taierilor este mai redus comparativ cu celelalte specii pomicole.

Soiurile de cires fructifica in general pe buchete de mai si ramuri mijlocii care prin evolutia lor asigura fructificare pentru o lunga perioada de timp. Normarea incarcaturii se face, de regula, prin scurtarea semischeletului in lemn de 3-4 ani in momentul cand s-a garnisit excesiv cu buchete de mai.

In afara de tipul de ramuri pe care fructifica fiecare soi, taierile de intretinere si fructificare trebuie sa tina cont si de particularitatile de crestere si rodire. Astfel, la soiurile mai viguroase cu cresteri anuale mai lungi, cresterea puternica in detrimentul fructificarii, slaba garnisire in partea bazala a sarpantelor si subsarpantelor, au ca efect supraincarcarea cu fructe catre varful ramurilor, arcuirea acestora si aparitia de ramuri viguroase in zona de curbura.

Recoltarea fructelor

Stabilirea momentului optim de recoltare se face inand cont de mai mul i indicatori: marimea fructului, culoarea de fond, fermitatea pulpei, usurin a detasarii fructelor de ramura, con inutul fructelor in zahar. Momentul recoltarii depinde si de gradul de perisabilitate si destina ia produc iei.

In general, recoltarea fructelor se face manual, fie in mod selectiv (pe masura maturarii fructelor), fie integral (fructele se culeg la singura trecere).Imediat dupa recoltare, ciresele vor fi depozitate in camere frigorifice pentru a evita brunificarea si deprecierea.

Fructele destinate industrializarii (cele apartinand soiurilor de cires amar) se pot recolta si mecanizat cu ajutorul masinilor.

Sursa: Ghidul „Pomi, arbusti fructiferi, capsun – Ghid tehnic si economic”, realizat de Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru pomicultura si Societatea Nationala a Pomicultorilor din Romania.

Share on Facebook