In contextul in care cererea de carne de oaie este tot mai mare, in special de catre tarile arabe, crescatorii romani de ovine se vad nevoiti sa se adapteze mereu noilor cerinte. Una dintre rasele care le atrage atentia oierilor de la noi in prezent este si Romanov, de origine ruseasca, recunoscuta pentru prolificitatea foarte ridicata, precum si pentru viteaza mare de crestere a mieilor. Aceasta rasa a inceput sa fie folosita de crescatori si in metisari cu rasele autohtone, metisii astfel obtinuti avand o prolificitate cu mult imbunatatita.
Pentru a afla mai multe despre rasa Romanov am discutat cu Sergiu Stefan, de profesie medic veterinar, in Buzau, care detine in prezent un efectiv de 75 de exemplare din aceasta rasa.
„Rasa Romanov este importanta si poate deveni foarte valoroasa pentru crescatorii romani de ovine deoarece imbunatateste foarte mult prolificitatea. Berbecutii de Romanov pusi pe Tigaie in special aduc un plus de prolificitate la produsi. Adica, metisii care se obtin, femelele, vor avea o prolificitate de 200%, fiecare oaie va face 2 miei. Media pentru un crescatori de oi este cam de 80 de miei vanduti la 100 de oi. Berbecutii de Romanov au in general preturi preferentiale si sunt foarte cautati de turci. Pe langa asta, ai o viteaza de crestere mult mai buna la aceasta rasa. Apoi, e un castig si pe termen lung in sensul ca mielutele se fac mai mari, mai viguroase. Mielul se ridica mult mai repede in picioare, e mai putin dependent de laptele matern. Femelele pot duce 2 miei la fatare. Eu am dovada in curte capot duce si 3, insa abia la al 4-lea ai nevoie de mancare suplimentara. Am avut 4 miei care impreuna au depasit 90 kg, ceea ce nu prea intalnesti asa ceva la alta oaie”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro, Sergiu Stefan.
Rasa Romanov se mai caracterizeaza si printr-o vitalitate crescuta a mieilor, in sensul ca sporul mediu zlinic este de circa 250-300 grame pana la intarcare (3 luni).
„Mieii ajung foarte repede la 40-45 kg, pretul e acum de 9 lei/kg, ar fi circa 350 lei pe miel. La nastere, depinde foarte mult daca vorbim de un anumal care e la prima fatare sau la a doua fatare. Am avut miei de la 1,2 kg pana la 4,5 kg. Nu te poti astepta insa de la o oaie primipara sa-ti faca 4 iezi si fiecare de 4 kg. Am avut insa o oaie la prima fatare, care ea a fost fatata in ianuarie anul trecut sa spunem si mi-a fatat in aprilie anul curent 4 miei. Cel mai mic a fost de 1,2 kg, 1,3 kg si 2 mai mari de 2 kg si 2,2 kg. Daca facem socoteala, cantitatea de carne de miel este mai mare decat la o rasa de carne”, explica Sergiu Stefan.
Carnea rasei Romanov este recunoscuta pentru continutul redus de grasime, precum si pentru proprietatile gustative deosebite, care pot fi transmise si metisilor.
„Pentru a putea creste numarul acesta de miei, media de fatari fiin de 2,7 – 2,8, rasa Romanov are mai multe adaptari. Produce mai mult lapte la inceput si mai gras, cu mai multa proteina. De asemenea, rasa are un raport foarte bun carne-grasime-oase. Adica multa carne, putina grasime, putine oase. Carnea are o calitate foarte buna, nu are acel gust si miros specific de oaie, ba chiar se aseamana mai mult cu carnea de vanat. Pentru un consumator avizat, este ceva deosebit”, ne-a mai spus Sergiu Stefan.
In ceea ce priveste furajarea, rasa Romanov nu este una pretentioasa in ceea ce priveste hrana, insa are nevoie de o cantitate mai mare de boabe in primele luni de viata.
„Nu poti obtine o cantitate atat de mare de carne si sa-i dai rabdari. Nu e insa pretentioasa la calitatea hranei. Dupa fatare mie imi mananca si peste 1 kg. Ratia la mine e de 900 grame pe cap de oaie fatata, porumb, asta in afara de lucerna la discretie. De asemenea, oile, in perioada de monta, primesc 500 grame de boabe in fiecare zi, alaturi de lucerna”, spune crescatorul de ovine.
Sergiu Stefan a inceput cu 10 capete de ovine din rasa Romanov, importate din Cehia, pe care le-a introdus intr-un program de selectie controlat, cu scopul de a ajunge la o dimensiune comerciala a fermei.
„In perioada in care ne-am dezvoltat am vandut si miei. Exista cateva crescatori care au in derulare programe de ameliorare cu Romanov si sunt foarte multumiti. Cand au inceput cu Romanov aveau 50-100 de oi, iar acum au ajuns la efective de 200, respectiv 200 de capete, dorinta lor fiind sa obtina cat mai multi metis. Crescatorii sunt fermieri cu cultura mare, prin urmare oameni care nu dezvoltau asa ceva daca vedeau ca nu au profit”, ne-a mai spus Sergiu Stefan.
Romanov este recunoscuta la nivel mondial si ca una dintre cele mai apreciate rase de oi de blana din lume. Cele mai valoroase exemplare se regasesc pe versantii muntosi din apropierea râului Volga si indeosebi in jurul orasului Tutaiev. In Romania a fost a fost adusa in anul 1972 la ICPCOC Palas, unde prin incrucisarea cu oile Spanca a participat la formarea unei populatii de oi prolifice (170-180%) de la care s-au obtinut 1,5 miei intarcati pe oaie.