Idei de afaceri: legume organice, livrate gratuit, ferma de succes a unui intreprinzator clujean

Facebook
Twitter

Dorinta tot mai multor oameni de a manca sanatos l-a facut pe un tanar din Cluj sa puna bazele, in 2016, unei ferme organice pe o suprafata de 3,5 hectare, in satul Babutiu, comuna Vultureni, teren pe care sunt cultivate, cu multa grija si migala, peste 30 de sortimente de legume și verdeturi, acestea fiind livrate gratuit la cutie la domiciliul clientilor. Mai mult decat atat, exploatatia agricola isi doreste sa fie un exemplu pozitiv pentru alti fermieri care doresc sa cultive intr-un mod organic pentru beneficiul clientilor.

„Ferma noastra, Colina Farms, este situata la aproximativ 15 km, de Cluj-Napoca. Ceea ce ne-a facut pe mine si pe tehnologul fermei Tamas Viorel sa ne gandim la acest gen de ferma este ca in zona noastra nu sunt producatori mari de legume organice. Clientii de astazi au inceput sa fie mai educati, in sensul ca nu mai consuma ceea ce primesc pur si simplu, ci incep sa aleaga ei ceea ce vor sa consume. Asta si din cauza ca auzim des la stiri ca numeroase legume venite din import sunt crescute cu anumite substante de sinteza care le accelereaza dezvoltarea. Astfel, ne dorim sa fim o alternativa sanatoasa la legumele din hipermarket si, pe langa asta, sa fim si o sursa de inspiratie pentru investitorii si fermierii care vor sa dezvolte ferme similare”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro, Liviu Balta, investitorul Colina Farms.

Legumele organice sunt cultivate pe o suprafata totala de 35.000 mp, in cadrul acesteia existand si doua sere moderne, incalzite, de 900 de metri patrati si o rasadnita care se intinde pe o suprafata de 240 de metri patrati.

„In cadrul fermei au fost realizate numeroase investitii. De exemplu, am forat la o adancime de peste 100 metri pentru a avea apa nepoluata, am cumparat cele mai performante sere cu folie dubla cu perna de aer, care dispun inclusiv de incalzire. Folosim de asemenea folia de mulcire pentru a impiedica dezvoltarea buruienilor. Avem de asemenea, sisteme de irigatie computerizate. Cu toate acestea, am pastrat si numeroase lucrari manuale, avand in vedere ca agricultura pe care noi o realizam e una organica si nu conventionala. Ne preparam de exemplu diverse substante naturale prin care stropim plantele, precum zeama de urzici, plivim manual buruienile, luam cu mana insectele care apar pe cartofi sau vinete etc.”, ne-a mai explicat Liviu Balta. Pentru monitorizarea pesticidelor si nutrientilor din sol și din legume colaboreaza periodic cu Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice si Moleculare din Cluj.

In ceea ce priveste diversitatea legumelor cultivate, la ferma Colina Farms putem regasi peste 30 de sortimente de legume, de la cele mai obisnuite, la unele mai putin mediatizate, dar deosebit de sanatoase si gustoase.

„Cultivam legumele clasice, precum morcovi, varza, rosii, cartofi, ceapa, ardei iute, telina si multe altele, dar avem de asemenea si sortimente mai putin cunoscute precum salata Kale, salata Mangold, salata Valeriana, salata asiatica Pak Choi, Creson, Tarhon produse recomandate de nutritionisti. Pe langa asta, incercam permanent 5-10 culturi noi sa vedem cum se adapteaza”, ne-a mai spus Liviu Balta.

„Planul de cultura e foarte bine pus la punct, totul e matematic as putea spune. Folosim un soft special creat pentru ferme care ne permite sa urmarim in detaliu procesul de crestere si de asemenea sa estimam o productivitate bazata in special pe istoric. E multa matematica si previziune in ceea ce facem, pe langa partea tehnologica”, mai afirma Liviu Balta.

Din punct de vedere al valorificarii, ferma Colina Farms se axeaza pe vanzarea produselor catre persoane fizice, pe baza de abonament in special catre familiile cu copii si a persoanelor dornice in general sa aiba parte de o alimentatie sanatoasa. Echipa Colina Farms promoveaza un stil de viata sanatos, dinamic si energic.

colina farms

„Am incercat initial sa colaboram si cu niste lanturi mari de magazine si restaurante, insa, desi apreciau produsele noastre, nu eram avantajati din pricina comenzilor mici pe fiecare locatie. Asa ne-am reorientat catre clientii persoane fizice, facem livrari de cutii cu legume la domiciliul acestora si la birouri. Mai mult decat atat, ne intereseaza sa cream o relatie cu clientii nostri, de aceea ii incurajam sa ne viziteze ferma si sa vada personal cum sunt produse legumele noastre”, ne-a mai spus Liviu Balta.

De asemenea, in aceasta vara, echipa fermei organice Colina Farms si-a propus sa inaugureze o zona de modernă de picnic unde clientii sai și voluntarii vor putea sa aibe un dublu castig: sa faca munca voluntara relaxanta in cadrul fermei cu prietenii si familia unde pot culege legumele personal si dupa aceea sa se bucure de zona de picnic si de facilitatile oferite.

Ferma organica de legume Colina Farms are in plan sa deschida primul magazin de legume, verdeturi si smoothies-uri din legume si verdeturi intr-un centru comercial din Cluj-Napoca.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE