Reprezentanții marilor companii obișnuiesc să ofere cadouri partenerilor de afaceri cu prilejul sărbătorilor, iar această nevoie a fost transformată într-o afacere de un antreprenor cu viziune.

În urmă cu doi ani, Silviu Dobre din București a renunțat la slujba sa din domeniul auto și a început alături de soția sa o nouă afacere. A umblat din târg în târg pentru a găsi furnizori de ceramică, șervete tradiționale, vin sau coșuri din paie sau lemn. Le-am aranjat frumos și a obținut coșuri de cadouri pe carele vinde multinaționalelor sau companiilor mai mici, care vor să ofere cadouri partenerilor de afaceri.

„Ideea ne-a venit de la o necesitate cu care se confruntă cunoscuții noștri. Au nevoie de cadouri deosebite, dar pe piață se găsesc mai ales kitchuri, coșuri cu cozonaci cu ciocolată care se topesc de la căldură. Așa că am început să le facem noi și să le vindem”, povestește antreprenorul.

Însă, chiar dacă se organizează numeroase târguri pentru meșteșugari, prețurile practicate de aceștia sunt mult mai mari decât cele pe care le pot obține clienții dacă ridică marfa direct de la centrul de producție. În plus, firmele de curierat nu țin cont că pe cutie scrie „fragil”, astfel că de cele mai multe ori ceramica ajungea cioburi la destinație. Așa se face că soții Dobre bat țara în lung și-n lat pentru a cumpăra marfa de care au nevoie.

„Furnizorii vin cu marfă în București, dar prețurile sunt duble. Trebuie să mergi din poartă-n poartă, să negociezi. Nu e vina lor, de multe ori au fost păcăliți. Totodată e greu să găsești furnizori care să livreze marfă constant”, povestește Silviu Dobre.

Ceramica o aduc de la Corunt (Harghita), Marginea (Suceava) sau de la Horezu. Ștergarele vin tocmai de la Bistrița. Pentru a transforma lingurile sculptate sau suporturile pentru vase din lemn în produse unicat, soții Dobre colaborează cu o pictoriță. Produsele tradiționale sunt așezate cu grijă în diferite aranjamente. Prețul unui coș cadou pornește de la 70 de lei și ajunge la 350 de lei.

Share on Facebook
Print Friendly