Meniu
catina

Idei de afaceri: cea mai mare cultura de catina ecologica, de 50 de hectare, se afla la Gorj

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Cea mai mare plantatie de catina ecologica a fost infiintata recent in judetul Gorj, mai exact in localitatea Targu Carbunesti, acolo unde doi tineri cu viziune au dorit sa investeasca bani, timp, dar si suflet, pentru a creste nu doar o afacere, ci chiar o noua piata. Aproape orice roman a auzit de catina, de beneficiile terapeutice ale acesteia, insa prea putini includ in alimentatia lor acest fruct deosebit. Cei doi tineri tocmai asta doresc sa schimbe si sa le ofere romanilor produse naturale din catina, fie ca vorbim de dulceata, suc, nectar sau fructe uscate.

Investitia pentru infiintarea celor 50 de hectare de catina a fost realizata de omul de afaceri Ilie Potecaru, care a gasit in zona Cărbunești locul lipsit de poluare, perfect pentru agricultura ecologica. Proiectul este condus de Ionel Burtea, un tanar agricultor de succes, cunoscut pentru vinul de mure Abund Berry, despre care StiriAgricole.ro a scris aici.

„Avand in vedere ca suntem in acelasi domeniu, alaturarea mea la acest proiect dedicat catinei a venit de la sine. Este ceva complementar. In prezent vorbim de o suprafata plantata cu catinta de 43 de hectare, insa in 2018 ea va ajunge la 50 de hectare. Suntem in ultimul an de conversie ecologica, mai ales ca dorim ca toate produsele noastre sa fie cu adevarat naturale. Un aspect important care a contat in aceasta ecuatie este si faptul ca zona este una foarte buna pentru dezvoltarea plantatiilor ecologice, fiind departe de orice zona de poluare”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro, Ionel Burtea, directorul general al companiei care administreaza plantatia de catina.

Pentru infiintarea unui hectar de catina ca la carte, costul poate ajunge la circa 2.500-3.000 de euro, iar profitul apare abia in al saselea-saptelea an. Agricultorii trebuie sa acorde o atentie deosebita culturii, deoarece solul trebuie sa ramana mereu curat, fara niciun fel de buruiana. In cel de-al treilea an, cultura de catina poate da o productie de circa 12 tone la hectar, aceasta ajungand pana la 18-20 de tone in anul 6-7.

„In ceea ce priveste rezistenta catinei la capriciile vremii, aceasta este foarte buna. Nu este afectata de ger, insa trebuie avuta grija la grindina, mai ales in perioadele de coacere. Interesant de asemenea la catina este ca se culege un an, iar in celalalt nu”, ne-a mai povestit Ionel Burtea.

Distantele de plantere pentru cultura din Gorj sunt de 3 metri intre randuri, pentru a permite utilajelor sa intre, si de 1,3 metri intre plante.

„Intram cu freza de circa 4 ori pe an, este foarte important sa pastrezi plantele curate, mai ales ca nu prea exista erbicide pentru ele. Oricum, nu e cazul nostru, pentru ca plantatia este ecologica, urmeaza sa obtinem si certificatul. Orice tratament aplicat trebuie sa fie 100% bio. Radacinile plantei ajung si la 10 metri adancime, insa majoritatea substantelor nutritive sunt luate din partea superioara a solului. De aceea, am investit si intr-un sistem de irigatie performant. Daca nu ai apa, e bine sa nu te apuci de plantat”, ne-a mai spus tanarul antreprenor si fermier.

Piata de desfacere pentru catina va fi in Romania, cei doi tineri dorind sa proceseze acest fruct pentru obtinerea mai multor produse. Mai mult decat atat, proiectul celor doi va include procesarea si fructelor de padure.

„Extinderea noastra dorim sa o facem printr-un proiect cu fonduri europene pentru procesarea materiei prime. Dorim sa si colectam o mica parte de alte fructe de padure, vrem sa facem dulceata, suc, nectar, ulei de catina si fructe uscate. Am lansat de curand si brandul Melissimo, primul produs al nostru prin care dorim sa educam consumatorul roman care nu este prea familiarzat cu sucul de catina. Are in combinatie apa, miere si catina. Apa cu un pH de 8,8 si miere de la propria noastra stupina. Sucul de catina se poate gasi in peste 20 de loactii in Bucuresti, iar din acest an vom lansa si sticla, care se va gasi in retail”, ne-a povestit Ionel Burtea.

O cultura de catina poate avea o durata de viata de pana la 30 de ani, in conditiile din tara noastra.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE