Cativa agricultori din Romania, in cautare de noi nise, au ales in ultima perioada sa cultive arahide (alune de pamant), in special deoarece acestea sunt relativ usor de intretinut si pot oferi productii importante la hectar. Inca un avantaj al acestei culturi ar fi si concurenta aproape inexistenta in tara.

Unul dintre fermierii care au ales sa cultive cel putin experimental alunele de pamant este Catalin Calugaritoiu, originar din localitatea Bratovesti, judetul Dolj. Este pentru al treilea an cand agricultorul infiinteaza o astfel de cultura, dorind pe viitor sa ajunga la o suprafata de aproape 1,5 hectare.

„Acum trei ani citeam pe internet despre alunele de pamanat. Noi cultivam in general legume si cereale, insa m-am gandit sa experimentez si arahidele, sa vedem cum cresc pe terenul meu care e unul nisipos aici in Dolj. Am inceput cu cateva cuiburi si am avut rezultate tot mai bune an de an, ceea ce m-a incurajat sa merg mai departe. Tot ce a rezultat dintr-o productie, am pus anul viitor, si tot asa. In prezent am circa 20 de ar, insa as vrea sa ajung la anul la peste 1 hectar”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro, Catalin Calugaritoiu.

In ceea ce priveste modul de plantare, agricultorul ne-a spus ca si-a format propria tehnologie, diferita de sfaturile pe care le-a gasit pe internet.

„Pot spune ca eu nu prea am respectat indicatiile de pe internet, insa am avut succes cu ceea ce am facut. De exemplu, eu nu am decojit fiecare aluna. Se spune ca daca decojesti o ajuti sa incolteasca mai rapid. Eu le-am pus ca pe cartof, in coaja lor, pe rigola, la o distanta de circa 30-40 cm intre ele si de 50-60 cm intre randuri”, ne-a explicat cultivatorul.

Pentru a cultiva cu succes alunele de pamanat este important ca terenul plantatiei sa fie unul nisipos, bine drenat si aerat, cu un pH cuprins intre 5.8-6.7. Cele mai bune zone de cultivare a arahidelor sunt cele din Oltenia, unde exista cel putin 5 luni de caldura pe an.

„Pamantul nisipos ajuta alunele sa se dezvolte in pamant. Daca ar fi un sol prea tare am avea o problema. Important de asemenea este ca plantatia sa fie in locuri expuse la soare cat mai mult, cu conditia sa existe si apa. Noi am irigat prin aspersie, nu atat de des cum sunt irigate tomatele sau ardeii, insa daca uzi de 3 ori rosiile, irigi o data si alunele”, ne-a mai spus Catalin Calugaritoiu.

Germinarea semintelor de arahide se produce in circa 3 saptamani. Apoi, in circa o luna se produce inflorirea iar in cele din urma fructificarea. „In general, eu le-am plantat la sfarsitul lunii martie, inceput de aprilie si am reusit sa le recoltez prin octombrie. Deoarece anul trecut perioada de recoltare s-a suprapus cu ploi, anul acesta le-am pus mai devreme, cam pe 20 martie. Ma gandesc ca as putea sa le recoltez prin septrembrie”, ne-a mai explicat fermierul.

Cei care doresc sa cultive arahide este bine sa infiinteze asemenea culturi 2 ani consecutivi pe aceeasi suprafata. Ulterior, agricultorii ar trebui sa realizeze rotatia culturilor de preferinta cu cereale paioase.

Recoltarea arahidelor are loc in momentul in care partea aeriana incepe sa se usuce, iar interiorul pastaii devine maro inchis. Pentru a fi mai usor fermierilor, recoltarea este bine sa se realizeze intr-o zi cu soare, atunci cand terenul este uscat. Ulterior, acestea se vor depozita si lasate la uscat aproape o saptamana.

Arahidele contin grasimi (aproximativ 50%), proteine (30%), calciu, fosfor, acid folic, fier, zinc, dar si cantitati importante de Vitamina A,Vitamina B1, Vitamina B2 Vitamina B3, Vitamina E, Vitamina, F, tanin, niacin si fibre alimentare. Totodata, contine aminoacizi: arginina, cistina, histidina, lizina, betaina, colina.

Printre numeroasele efecte pozitive, consum de arahide are o importanta deosebita in prevenirea unor maladii, precum Alzheimer sau cancerul.

Share on Facebook